ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În următoarele zile se aşteaptă vreme schimbătoare, conform sezonului

10:01 | 23.03.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Ziua cald, noaptea frig, cer variabil, preponderent însorit, se aşteaptă în următoarele zile, însă începutul săptămânii următoare se arată a fi ploios în mare parte a ţării, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

Potrivit meteorologilor, până luni se aşteaptă valori termice de până la 16 grade Celsius, ziua, şi 0-5 grade, noaptea. Mai rece va fi, cum se obişnuieşte, în regiunea de nord. În perioada de referinţă, precipitaţii nu se prevăd, însă începutul săptămânii următoare ar putea fi determinat de ploi de scurtă durată, în zonele de centru şi nord. Odată cu ploile, în aceste regiuni temperaturile vor scădea cu câteva grade, menţinându-se, totuşi, în limitele termice de sezon. Puţin mai rece va fi şi la sud, numai că în această parte a ţării toată săptămâna următoare se prevede soare.  

Situaţia corespunde lunii martie, considerată de meteorologi, precum şi de calendarul popular, drept una dintre cele mai „capricioase” perioade din an. Superstițiile lunii martie legate de vreme ne spun că, pe cât este de capricioasă, pe atât de bine prevede vremea în lunile următoare. Iată câteva din superstițiile lunii martie legate de vreme: Dacă în luna martie bat vânturi, atunci luna mai va fi frumoasă; Dacă în luna martie tună și fulgeră, atunci anul va fi unul mănos; Dacă în martie plouă mult, atunci toamna va fi una ploioasă; Dacă cântă cucul în luna martie, atunci anul va fi unul bogat și rodnic etc.

„În general, luna martie corespunde normelor ce caracterizează ţara noastră în context climatic şi geografic. Însă, vânturile de diferit grad de intensitate care au fost frecvente în acest început de primăvară şi ploile insuficiente au redus nivelul de umiditate, care este foarte important pentru lucrările agricole de primăvară. Situaţia încă nu este critică, dar lasă loc pentru îngrijorări. De asemenea, există încă riscul îngheţurilor”, au precizat pentru MOLDPRES surse de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Plantaţiile multianuale reiau vegetaţia, de obicei, în perioada 20 martie – 4 aprilie (odată cu trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin valoarea de +5°C). Către sfârşitul lunii martie, la culturile pomicole are loc umflarea mugurilor florali, la viţa-de-vie  se produce circulaţia sevei. În primăverile timpurii, desfacerea mugurilor florali şi înflorirea caisului începe în intervalul 15-28 martie.

img19002312

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!