ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Expert-Grup: Rezultatele financiare raportate de bănci prezintă o situație stabilă pentru mare parte din sector

14:30 | 25.03.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 25 mar. /MOLDPRES/. Principalii indicatori financiari și prudențiali înregistrau la sfârșitul lunii februarie valori cuprinse în limitele, sau chiar peste cele admise de banca centrală, ceea ce determină o situație confortabilă pentru moment. Sectorul bancar este în continuare profitabil, bine capitalizat și cu un grad de lichiditate ridicat pe termen scurt, menționează Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în analiza privind clasamentul performanței bancare făcută public astăzi, informează MOLDPRES.

Experții constată că majoritatea băncilor rămân a fi bine capitalizate, ceea ce menține nivelul de solvabilitate la un nivel superior cu oscilații de la o bancă la alta în intervalul 19–61%. Totuși, componenta de bază „este reprezentată de rezervele acumulate și profitul reportat, volumul căruia se poate modifica semnificativ urmare acordării dividendelor către acționari”.

Lichiditatea în sectorul bancar continuă a fi în exces, dar aceasta este în cea mai mare parte pe termen scurt. Această situație este determinată de structura de finanțare a băncilor care se bazează pe depozite pe termen scurt și care cu greu pot susține activitatea de creditare, se arată în analiza Expert-Grup. Astfel, mai bine de jumătate din plasamentele băncilor continuă să fie reprezentate de active cu risc redus - VMS sau instrumente de sterilizare ale băncii centrale. De cealaltă parte, lichiditatea pe termen lung nu este la fel de confortabilă, ținând cont că, pentru mai multe bănci, indicatorul dat este în apropierea limitei impuse.

Potrivit Expert-Grup, indicatorii de calitate a activelor continuă să se amelioreze pe fondul reducerii volumului de credite neperformante și creșterii volumului celor noi acordate. Rata creditelor neperformante înregistrează un nivel de aproximativ 12%, cu oscilații între 5 și 30%, în funcție de bancă. Totodată, pe moment, volumul de fonduri proprii rămâne suficient pentru a acoperi eventuale șocuri neprevăzute.

Intermedierea bancară continuă să înregistreze ritmuri de creștere în baza cererii de credite din partea persoanelor fizice. Extinderea volumului lunar de finanțare acordat pentru procurarea/construcția imobilului sau pentru consum duce la creșterea soldului total de credite. La sfârșitul lunii februarie, soldul total înregistra o creștere cu 1,4 la sută față de luna ianuarie 2018, și cu 11,3 la sută comparativ cu luna februarie a anului trecut. În același timp, creditele de consum și cele imobiliare au crescut cu 25 la sută, respectiv 56 la sută, față de luna februarie 2018. Volumul de finanțare acordat în monedă națională tinde să se consolideze, atingând o pondere de 62,5%, urmat de cel în euro cu o pondere de aproximativ 25,5 la sută, mai constată experții.

Clasamentul performanței bancare, la sfârșitul lunii februarie 2019, continua să fie condus de bănci de importanță pentru sistemul bancar și financiar național, și anume: Moldova-Agroindbank, urmată de MobiasBanca și Moldindconbank. Preponderent, acestea excelează la capitolul profitabilitate și indicatori de piață, revenindu-le circa 67% din profitul acumulat la nivel de sector și 62% din totalul activelor bancare.

 

img19002360

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!