ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tinerii pedagogi vor putea beneficia de indemnizațiile acordate de stat în decurs de 3 ani după absolvirea instituției

17:56 | 03.04.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 3 apr. /MOLDPRES/. Studenții care au absolvit facultățile de pedagogie vor beneficia de indemnizația de 120 mii lei la angajare nu doar în anul absolvirii, dar și în decurs de 3 ani după absolvirea instituției de învățământ. Decizia respectivă a fost adoptată astăzi de executiv, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a guvernului. 

Prin extinderea perioadei de oferire a indemnizațiilor de angajare tinerilor specialiști, guvernul dorește să asigurare instituțiile de învățământ cu cadre didactice calificate. ,,Anul trecut, am majorat indemnizația unică la debut de carieră a celor care intră în profesia de pedagog până la 120 mii de lei. Astăzi extindem și termenul în care tinerii pedagogi se pot încadra în câmpul muncii și beneficia de acest suport. Cred că această profesie va deveni tot mai atractivă”, a spus Pavel Filip. 

De asemenea, proiectul  prevede repartizarea  în  câmpul  muncii,  în funcție de necesitățile statului, a tinerilor specialiști, care şi-au făcut studiile în instituțiile de învățământ  superior și profesional tehnic postsecundar, atât în grupele cu finanțare de la bugetul de stat cu frecvență, cât și cu frecvență redusă. 

Indemnizația pentru tinerii specialiști încadrați în sistem constituie 120 mii de lei pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior şi 96 mii de lei pentru absolvenții instituțiilor de învățământ profesional tehnic postsecundar. Ajutorul se achită etapizat: prima tranșă – în termen de o lună de la data angajării în funcţie, a doua – la expirarea unui an de activitate și a treia – la expirarea a 3 ani de activitate în funcţie. 

În anul de studii 2018 – 2019, sunt circa 2 000 de posturi didactice vacante în instituțiile de învățământ din țară. 

img19002662

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!