ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Festivalul Internațional ”J.S. Bach” revine cu o nouă ediție

12:27 | 10.04.2019 Categorie: Cultură

Chişinău, 10 apr. /MOLDPRES/. Sala cu Orgă din Chișinău și Fundația Culturală ”J.S. Bach” readuce în prim-planul evenimentelor culturale Festivalul Internațional de Muzică ”J.S. Bach”, ajuns la cea de-a IX-a ediție, care se va desfășura în perioada 11-19 aprilie, informează MOLDPRES.

Directorul Sălii cu Orgă, Larisa Zubcu, a menționat pentru agenție că acesta este unul dintre proiectele de anvergură ale instituției. ”Spectatorii așteaptă acest festival, în pofida greutăților financiare cu care ne confruntăm. În fiecare an prezentăm un program deosebit. Noi am restaurat recent un clavecin, la care va cânta Serghei Constantinov, absolvent al Conservatorului ”P.I. Ceaikovski” din Moscova”, a precizat directorul Sălii cu Orgă.

Potrivit Larisei Zubcu, anul acesta, festivalul prezintă patru concerte, cu invitați remarcabili din Italia, Rusia, Monaco și Germania, menite să atragă un public tot mai larg spre magia și frumusețea muzicii lui Bach și a muzicii clasice în general.

Deschiderea Festivalului va avea mâine cu un concert tematic - ”Bach și italienii”, cu participarea Orchestrei Național de Cameră, condusă de maestrul Cristian Florea (România-Germania), avându-l ca solist pe cunoscutul oboist italian Luca Vignali, prim-oboist în Orchestra Teatrului de Operă din Roma. Alegerea genericului concertului inaugural nu este deloc întâmplătoare. Deși Bach și-a petrecut întreaga viață în Germania, fără a-i părăsi hotarele, creatorul era fascinat de muzica marilor maeștri italieni, pe care a cunoscut-o prin partiturile care circulau în Europa. În program: creații de J.S. Bach. A. Vivaldi, A. Marcello, G.B. Platti, G.B. Pergolesi.

Sâmbătă, 13 aprilie, agenda festivalului propune o seară de jazz – o tradiție a evenimentului, Bach fiind recunoscut drept un improvizator inegalabil. Vintskevich – Andrianov Trio din Rusia, un ansamblu format din trei personalități remarcabile ale scenei rusești -  Boris Andrianov (violoncel), Leonid Vintskevich  (pian) și Nick Vintskevich (saxofon), secondați de percuționistul moldovean Petru Moiseev, vor prezenta programul ”Bach - reflecții jazzistice”, alcătuit din improvizații jazz pe temele celebrelor Suite pentru violoncel de Bach și alte teme.

Marți, 16 aprilie, festivalul va continua cu un recital de orgă neobișnuit, fiind susținut, în premieră pentru Chișinău, de un duet de organiști din Monaco - Olivier Vernet, organist titular al Catedralei din Monaco și Cedric Meckler. Vernet-Meckler Organ Duet vor interpreta programul ”Bach (S)”, alcătuit din lucrări semnate de membrii dinastiei Bach. Este cunoscut faptul că din cei 21 copii ai lui Bach, patru au fost compozitori și interpreți.

Festivalul se va încheia vineri, 19 aprilie, și va culmina cu un concert vocal-simfonic grandios. Vor fi interpretate fragmente din fundamentala ”Arta Fugii” de J.S. Bach, precum și monumentala lucrare ”Lumières, misa barocă a secolului XXI”, semnată de Jacques Loussier - compozitor contemporan francez, celebru în lumea întreagă pentru adaptările în stil jazz ale creațiilor lui Bach. Această lucrare este considerată un tribut adus marelui Bach și demonstrează influența pe care a avut-o asupra compozitorilor din toate timpurile. În realizarea acestui proiect vor fi antrenate toate forțele artistice ale Sălii cu Orgă – Orchestra Națională de Cameră, Corul Național de Cameră, condus de Ilona Stepan, iar în calitate de soliști vocali sunt invitate artistele Operei Naționale Ana Cernicova (soprano) și Lilia Istratii (mezzo-soprano). Prim-dirijor – Cristian Florea.

Festivalul este realizat cu suportul financiar al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Ambasada Italiei la Chișinău. Începutul concertelor – la 18.00. Prețul biletelor variază între 100 și 200 lei.

img19002841

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!