ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 160 de întreprinderi vor fi radiate din registrul de stat al persoanelor juridice

09:51 | 11.04.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 11 apr. /MOLDPRES/. Circa 160 de întreprinderi vor fi radiate din Registrul de stat al persoanelor juridice. Hotărârea care prevede acest lucru va intra mâine în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.

Documentul prevede că Agenția Servicii Publice va iniția din oficiu procedura de radiere a 159 de întreprinderi din Registrul de stat al persoanelor juridice. Lista acestora va putea fi găsită în numărul de mâine al Monitorului Oficial. Controlul asupra executării hotărârii va fi exercitat de Agenția Proprietății Publice (APP).

Potrivit APP, în urma contrapunerii informației din Registrul Patrimoniului Public cu informația privind întreprinderile de stat înregistrate în Registrul de stat al persoanelor juridice s-a constatat că 442 de întreprinderi de stat figurează în acest registru, dar nu sunt gestionate de autoritățile administrației publice centrale care le-au format.

img19002871

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!