A fost inaugurat Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret
13:26 | 11.04.2019 Categorie: Cultură
Chişinău, 11 apr. /MOLDPRES/. Cea de-a XXIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, care se va desfășura în perioada 11-14 aprilie în R. Moldova, a fost inaugurată astăzi la Centrul Expozițional ”Moldexpo” din capitală. La ediția din anul curent participă 100 de edituri şi distribuitori de carte din opt ţări: Republica Moldova, România, China, Franţa, Germania, Polonia, Turcia și Ucraina, relatează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, secretarul general de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a menționat că Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret este unul dintre evenimentele principale e ale anului în peisajul cultural basarabean dedicat cărții în special. ”Este unul dintre cele două evenimente: unul - în primăvară (Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret) – și celălalt, în toamnă – ”Bookfest”, care deja a devenit o tradiție pentru R. Moldova. În acest an avem participanți din opt țări, s-a extins interesul sponsorilor și al celor care sunt alături de organizatorii tradiționali. Mă bucură prezența aici a oamenilor de cultură de valoare, a scriitorilor și editorilor, dar și a cititorilor. Îi invit pe toți să procure carte bună, ca să bucure copiii”, a subliniat oficialul.
La rândul său, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a afirmat că una dintre semnificațiile Salonului este unirea spiritualității românești. ”Sub semnul Salonului se vor produce mai multe acțiuni culturale de anvergură. De fapt, Salonul a devenit demult un simbol cultural al Chișinăului”, a accentuat Arcadie Suceveanu.
În context, directorul adjunct al Bibliotecii Naționale pentru Copii ”Ion Creangă”, Eugenia Bejan, președinte al Secției Naționale din R. Moldova a Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret ( IBBY), a afirmat că Salonul oferă diverse posibilităţi vizitatorilor de a cunoaşte mai multe edituri din ţară şi de peste hotare, de a afla despre noi titluri importante de carte, de a participa la discuţii şi întâlniri cu scriitorii, la ateliere de creaţie, concursuri, întruniri profesionale, de a procura carte la preţuri reduse. Cartea-surpriză, oferită gratuit copiilor – vizitatori ai Salonului, este în acest an „Motanul cel cu șapte vieți” de Claudia Partole, ilustrată de Violeta Zabulica-Diordiev. Cartea va ajunge în 15000 de familii.
”Pe parcursul Salonului vor fi lansate circa 60 de titluri de carte. Lansările se vor desfăşura în Pavilionul 3 Moldexpo, la Liceul „Prometeu-Prim”, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” Chişinău. Pe lângă standurile editurilor și distribuitorilor de carte, vor putea fi vizitate expoziţia „Biblioteca – punte de acces la cunoaștere”, dedicată Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă” la 75 de ani, și expoziția de artă „Curcubeul Copilăriei” a copiilor de la Centrul Republican pentru Copii și Tineret „ARTICO”, a precizat Eugenia Bejan.
Scriitorul și editorul din Iași, Daniel Corbu a spus că este pentru a paisprezecea oară la Salon, unde, de astă dată a adus Integrala poeziei lui Eminescu, precum și cărți semnate de Grigore Vieru, Iulian Filip, Valeriu Matei, Aurelian Silvestru, Ianoș Țurcanu și alți scriitori basarabeni contemporani. În context, directorul Institutului Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău, academicianul Valeriu Matei a afirmat că instituția pe care o conduce sprijină financiar, al șaptelea an la rând, mai multe edituri din România, prezente la eveniment și, în același timp, va acorda cele trei premii principale ale Salonului.
După inaugurarea Salonului, a avut loc un eveniment special din cadrul programului „Ascultă povestea mea preferată”. Ambasadorul SUA în R. Moldova, Dereck J. Hogan, a citit copiilor povestirea „Cotoi cu Pălărioi se întoarce!” de Dr. Seuss și a discutat cu ei despre rolul cărții în viața sa.
Evenimentul este organizat de secția națională a Republicii Moldova a Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Biblioteca Națională pentru Copii ”Ion Creangă”, Uniunea Editorilor din R. Moldova, Uniunea Scriitorilor din Moldova, Primăria Municipiului Chișinău, Comisia Națională pentru UNESCO a R. Moldova și alte instituții de cultură. Acesta se va încheia pe 14 aprilie cu decernarea premiilor.