ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un bărbat riscă şapte ani de închisoare după ce a participat la acţiunile separatiştilor din Luhansk

11:12 | 19.04.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 19 apr. /MOLDPRES/. Un bărbat a fost reţinut de ofiţerii SIS fiind bănuit că ar fi acordat sprijin logistic unităților de mercenari de partea entităţilor separatiste din regiunea separatistă Luhansk din Ucraina, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor SIS, bărbatul, în vârstă de 31 de ani, s-a aflat pe teritoriul regiunii Luhansk între anii 2014-2015, fiind înrolat în așa-numita formaţiune „Волчья стая”, unde a activat cu indicativul „Zahar”. Acesta era responsabil de aprovizionarea cu echipament militar, inclusiv mitraliere, a unităţilor militare din autoproclamata republică populară Luhansk. La fel, identifica diversionişti şi verifica fizic mijloacele de transport.

În timpul audierilor, persoana reţinută şi-a recunoscut integral vina. După părăsirea zonei separatiste, acesta s-a aflat pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Bărbatul a fost reţinut pentru 72 de ore, pe numele acestuia fiind iniţiată o cauză penală. În cazul în care îi va fi demonstrată vinovăţia, acesta riscă până la şapte ani de închisoare.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!