ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cultivarea memoriei Holocaustului şi combaterea antisemitismului, urii şi intoleranţei au fost discutate la Chişinău

20:34 | 08.05.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 8 mai. /MOLDPRES/. În incinta Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene s-a desfăşurat astăzi o masă rotundă, în cadrul căreia reprezentanţi din partea instituţiilor guvernamentale, ai Coaliției Naționale pentru Susținerea Evreilor din Eurasia (CNSEE), precum şi reprezentanţi ai unor Misiuni diplomatice şi organizaţii obşteşti din ţara noastră au discutat despre realizările în domeniul politicilor educaţionale privind cultivarea memoriei Holocaustului, cercetării și păstrării patrimoniului istoric și cultural al evreilor din Moldova şi perfecţionării legislaţiei naţionale în domeniul prevenirii și combaterii antisemitismului, urii şi intoleranţei, transmite MOLDPRES.

Potrivit Serviciului diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE, în alocuţiunile rostite la deschiderea evenimentului ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, şi ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc, au menţionat progresul înregistrat în atingerea obiectivelor stabilite în Planul de acţiuni al guvernului privind implementarea Declarației din 22 iulie 2016 a parlamentului cu privire la acceptarea „Raportului Elie Wiesel”.

Ministrul Tudor Ulianovschi a mulţumit partenerilor internaţionali pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în implementarea documentelor cadru în domeniul discutat. „Aş vrea să remarc că pe fundalul creşterii îngrijorătoare a antisemitismului şi altor „isme” şi mişcări extremiste în întreaga lume, Republica Moldova rămâne fermă în promovarea înţelegerii interetnice şi adoptă măsuri pentru cultivarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului, urii şi intoleranţei de orice fel”.

La rândul său, Monica Babuc a ţinut să evidenţieze rolul educaţiei, culturii şi al cercetărilor ştiinţifice în studierea istoriei Holocaustului şi cultivarea memoriei victimelor acestei mari tragedii pentru ca astfel de crime împotriva umanităţii să nu se mai repete niciodată. „Vizita şi reuniunea de astăzi reprezintă un bun prilej de dialog cu comunităţile evreieşti din lume, dar şi realizarea unui bilanţ privind acţiunile realizate din Planul de Acţiuni”.

De asemenea, președintele CNSEE, Daniel Rubin, a subliniat în discursul său că angajamentele asumate de către autorităţile Republicii Moldova în vederea combaterii antisemitismului, ar trebui să reprezinte o inspiraţie pe toţi, „apreciem profund această iniţiativă a Guvernului de la Chişinău”. Iar Emmanuil Grinşpun, președintele Consiliului de Conducere al Comunității Evreiești din Republica Moldova a remarcat „în contextul acțiunilor comune întreprinse în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova în domeniile prezentate, doresc să-mi exprim recunoștința și speranța unei viitoare colaborări fructuoase, deoarece avem încă multe de înfăptuit împreună”.

În cadrul evenimentului a fost făcută și o trecere în revistă a progresului înregistrat în realizarea „Planului de acțiuni pentru anii 2017-2019 privind implementarea Declarației Parlamentului Republicii Moldova cu privire la acceptarea Raportului final al Comisiei internaționale pentru Studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wiesel”.

img19003559

img19003559

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!