ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

23 de cazuri noi de scarlatină au fost înregistrate în capitală

12:22 | 13.05.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 13 mai. /MOLDPRES/. Un număr de 23 de cazuri noi de scarlatină au fost înregistrate în capitală săptămâna trecută, cu patru cazuri mai puțin decât în săptămâna anterioară. Informațiile au fost prezentate astăzi la ședința operativă a serviciilor primăriei de șeful interimar al Direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate, Carolina Olaru, transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, săptămâna trecută numărul cazurilor noi de infecții acute ale căilor respiratorii superioare s-a redus în jumătate. Totodată, au fost raportate patru cazuri noi de tuberculoză, un caz de oreon și 36 de îmbolnăviri cu varicelă.

La mijlocul lunii aprilie curent, 10 copii de la o grădiniţă din sectorul Botanica al capitalei au ajuns la spital după ce s-au îmbolnăvit de scarlatină.

Scarlatina este o boală a copilăriei, doar că spre deosebire de varicelă, rubeolă, rujeolă și oreion nu este cauzată de un virus, ci de bacteria Streptococ beta-hemolitic de grup A. Cei mai predispuși spre îmbolnăvire sunt copiii de 3-10 ani. Nu există vaccin pentru scarlatină. Ca și alte boli contagioase ale copilăriei, de scarlatină poți fi bolnav o singură dată, pentru că se formează imunitatea antitoxică care este pentru toată viața.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!