Banca Mondială prognozează o creștere cu 3.4 la sută a economiei Republicii Moldova în anul 2019
15:45 | 13.05.2019 Categorie: Economie
Chişinău, 13 mai. /MOLDPRES/. Banca Mondială a revizuit în scădere estimările referitoare la evoluția economiei moldovenești în anul 2019, la 3,4 la sută. În raportul „Global Economic Prospects” (Perspectivele Economice Globale) din ianuarie anul curent se anticipa un avans al economiei de 3,8 la sută, informează MOLDPRES.
„Ritmurile de creștere economică vor fi mai modeste, pe termen mediu, ca urmare a cererii externe și interne mai slabe”, a apreciat expertul Băncii Mondiale (BM), Marcel Chistruga, în cadrul prezentării perspectivelor economice pentru Republica Moldova, organizate astăzi de Oficiul de la Chișinău al BM.
Potrivit expertului, „măsurile expansioniste ale politicii fiscale, care au fost adoptate, vor fi importante pentru a susține creșterea economică în anul 2019. De asemenea, normalizarea condițiilor de intermediere financiară va juca un rol important”, Dar, totodată, datorită unor creșteri mai reduse ale remiterilor, unui nivel mai mare al inflației pe care îl anticipează Banca Mondială, ce vor eroda veniturile disponibile ale populației, „creșterea va scădea până la 3,4 la sută”.
Banca Mondială se așteaptă că economia Republicii Moldova va crește în anul 2020 cu 3,6 la sută, iar în 2021 cu 3,8 la sută. „Impactul politicilor fiscale expansioniste se va disipa, astfel că vor fi importante, pentru a menține creșterea, încrederea consumatorilor, dar și a mediului de afaceri. Și aceste lucruri trebuie să meargă în paralel cu îmbunătățirea condițiilor de creditare”, consideră Marcel Chistruga.
Contribuția majoră „va veni din partea industriei și serviciilor, pe când contribuția sectorului agricol, după atâția ani de recolte bune, va fi una marginală. Și asta în condițiile în care nu vom avea șocuri climaterice”.
Banca Mondială consideră că inflația pe termen mediu se va înscrie în coridorul de țintire, 5 +/- 1,5 puncte procentuale, cu unele experții, mai ales în anul curent când se observă presiuni inflaționiste care încep să se manifeste. Deficitul fiscal pentru 2019 va crește până la 2.7 la sută din PIB.
Expertul BM a mai menționat că „incertitudinea politică care există și interesele individuale și alte aspecte ce țin de guvernanță împiedică, în principiu, agenda de reforme și procesul investițional în Republica Moldova”.
Ministerul Economiei și Infrastructurii prognozează o creștere a economiei în anul 2019 cu 4 la sută, până la o valoare de 209,3 miliarde lei, iar Fondul Monetar Internațional se așteaptă la o creștere a PIB-ului cu 3,5 la sută.