ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Brexit: Guvernul britanic examinează paşii următori, după încheierea tratativelor cu opoziţia

16:13 | 17.05.2019 Categorie: Externe

Londra, 17 mai. /MOLDPRES/. Guvernul britanic ia în considerare următorii paşi după ce discuţiile cu opoziţia laburistă vizând un compromis cu privire la acordul de Brexit au luat sfârşit, a declarat vineri un purtător de cuvânt al premierului conservator Theresa May, transmite MOLDPRES cu referire la AGERPRES și Reuters.

În pofida unui progres real în unele aspecte, încercările de a găsi un consens cu laburiştii au eşuat în probleme cum sunt uniunea vamală şi un al doilea referendum, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Premierul May va depune eforturi intense pentru a-şi asigura susţinerea în parlament a proiectului de lege privind acordul de retragere din UE şi va discuta cu deputaţii conservatori şi cu cei ai DUP - formaţiunea nord-irlandeză care susţine guvernul - pentru a răspunde preocupărilor acestora, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, a indicat mai devreme vineri într-o scrisoare adresată premierului conservator că negocierile dintre cele două părţi pentru găsirea unui compromis cu privire la Brexit nu mai pot avansa, din cauza "slăbiciunii şi instabilităţii crescânde" a guvernului.

Corbyn afirmă în scrisoare că discuţiile dintre laburişti şi conservatori lansate în aprilie au fost "detaliate şi constructive", dar că, deşi în unele aspecte au fost posibile compromisuri, cele două părţi "nu au reuşit să reducă importantele decalaje politice" care le despart.

img19003780

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!