Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
12:28 | 22.05.2019 Categorie: Comunicate
6 mii de țigarete, ascunse în bagajul unui cetățean român
Chişinău, 22 mai. /MOLDPRES/. În cadrul controlului de frontieră a fost depistat un cetățean al României care intenționa să transporte ilegal în or. Milano, Italia, 6 mii de țigarete. Cazul a fost semnalat pe Aeroportul Internațional Chișinău, astăzi, fiind contracarat în urma conlucrării dintre polițiștii de frontieră și inspectorii vamali.
În jurul orei 05:00, pentru ieșirea din R. Moldova, la cursa Chișinău-Milano, s-a prezentat un cetățean român, în vârstă de 44 de ani. În timpul efectuării controlului de frontieră asupra bagajului acestuia, dar și în rezultatul scanării cu aparatul de raze X-ray şi procesării imaginilor, echipa mixtă a depistat 300 de pachete de țigări, ascunse în vederea transportării ilicite.
Pentru contravenţia comisă, cetăţeanul s-a ales cu un proces-verbal conform art. 287.al. 10 - Cod Contravenţional al RM. Produsele de tutungerie au fost reținute, iar conform competențelor, cercetările sunt continuate de către Serviciul Vamal.