ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Doi tineri au murit în urma accidentelor rutiere de ieri

11:41 | 23.05.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 23 mai. /MOLDPRES/. Doi tineri de 18 şi 22 de ani au murit în accidentele rutiere care au avut loc ieri în raioanele Cantemir și Hâncești, comunică MOLDPRES.

Potrivit poliției, în sera zilei de ieri, un tânăr în vârstă de 22 de ani, fără permis de conducere, conducând o motocicletă de model Honda a derapat de pe traseu, izbindu-se în parapetul unui pod. În urma impactului, tânărul a decedat în drum spre spital.

În cel de-al doilea caz, șoferul, un tânăr de 18 ani, locuitor al raionului Hâncești, fiind la volanul unui automobil de model „Skoda Fabia”, a pierdut controlul mașinii și s-a tamponat într-un copac de pe marginea carosabilului. În urma impactului, el a murit pe loc.

Conform statisticilor, de la începutul anului curent, au fost înregistrate 820 accidente rutiere, soldate cu 72 de persoane decedate și alte 976 traumatizate.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!