ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal

16:54 | 23.05.2019 Categorie: Comunicate

CNPDCP lansează o campanie de informare în raioanele republicii

Chişinău, 23 mai. /MOLDPRES/. Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) lansează o nouă campanie de informare a cetățenilor despre domeniul protecției datelor cu caracter personal, cu genericul ”Te informăm în orașul tău!”. O echipă, formată din reprezentanții CNPDCP, se vor deplasa lunar, pe parcursul unui an calendaristic, în centrele raionale din republică, pentru desfășurarea acțiunilor stradale de diseminare a materialelor informative, promovarea mesajelor sociale cu privire la drepturile subiecților de date cu caracter personal și realizarea unui șir de instruiri tematice pentru inițierea cadrelor didactice în domeniul protecției datelor cu caracter personal. 

Campania are drept scop sporirea gradului de conștientizare a cetățenilor Republicii Moldova, atât din mediul rural, cât și urban, asupra importanței domeniului protecției datelor cu caracter personal.

În cadrul acțiunilor stradale, CNPDCP va promova mesajul – ”Ai Grijă de Datele Tale!” prin intermediul căruia se urmărește educarea, motivarea și încurajarea cetățenilor Republicii Moldova de a acorda o atenție specială protecției datelor cu caracter personal ce îi vizează. Astfel, CNPDCP va instala un stand informativ, unde cetățenii vor fi ghidați cum să procedeze în situații ce vizează protecția datelor cu caracter personal, și anume:

1. Când pot fi transmise datele personale către alte persoane;
2. Când pot fi divulgate datele cu caracter personal;
3. Când pot fi respectate prevederile legislației din domeniul protecției datelor cu caracter personal;
4. În ce scopuri poate utiliza o companie datele cu caracter personal;
5. Când poate fi solicitată copia buletinului de identitate;
6. Care sunt condițiile de instalare a camerei de supraveghere video de către persoana fizică.

Suplimentar, CNPDCP va oferi tuturor instituțiilor de învățământ secundar general din republică un set de materiale cu conținut educațional despre protecția datelor cu caracter personal. Materialele didactice vor include: filmulețe sociale despre riscurile expunerii vieții private în mediul online și prezentări interactive despre protecția datelor cu caracter personal pe înțelesul copiilor, în format electronic, care vor putea fi utilizate de către profesori la disciplina - Dezvoltarea personală, modulul tematic – Securitatea vieții.

Prima zi a campaniei ”Te informăm în orașul tău!” va avea loc la 24 mai 2019, în orașul Ungheni. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!