ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Theresa May va demisiona pe 7 iunie

12:03 | 24.05.2019 Categorie: Externe

Londra, 24 mai. /MOLDPRES/. Şefa executivului britanic Theresa May a anunţat vineri că va demisiona în data de 7 iunie, într-o zi de vineri, transmite Reuters, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Theresa May, în vârstă de 62 de ani, a preluat şefia guvernului în iulie 2016, la scurt timp după referendumul la care 52% dintre votanţi s-au pronunţat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

Ea nu a reuşit însă să strângă în jurul viziunii sale despre ieşirea din UE o clasă politică profund divizată, ca şi societatea britanică, pe acest subiect.

Acordul de divorţ pe care l-a negociat cu Bruxellesul a fost respins de trei ori de deputaţi, ceea ce a obligat cabinetul să amâne Brexit-ul cel târziu până la 31 octombrie - faţă de 29 martie, data iniţială - şi să organizeze scrutinul pentru Parlamentul European.

Marţi, Theresa May a prezentat un plan al 'ultimei şanse', ce prevedea unele compromisuri în încercarea de a-i convinge pe parlamentari.

Textul a fost supus însă unui val de critici, atât ale opoziţiei laburiste, cât şi ale euroscepticilor din propriul partid, conducând la demisia ministrului pentru relaţia cu parlamentul, Andrea Leadsom, miercuri seară.

img19003975

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!