ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

13:13 | 27.05.2019 Categorie: Comunicate

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării lansează discuțiile publice privind documentele curriculare

Chişinău, 27 mai. /MOLDPRES/. Astăzi, 27 mai, secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Angela Cutasevici, a participat la sesiunea de lansare a discuțiilor publice privind documentele curriculare în cadrul reformei de dezvoltare curriculară. Evenimentul a avut loc în incinta Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.

În debutul discuțiilor, Angela Cutasevici a menţionat că una dintre cele mai importante priorități ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării este elaborarea documentelor curriculare în vederea asigurării transparenței decizionale și racordarea politicilor educaţionale la exigenţele timpului şi aşteptările societăţii. „Reforma de dezvoltare curriculară la nivelul învăţământului general are drept scop înlăturarea discrepanţelor dintre curriculumul predat şi cel evaluat, dintre pregătirea elevilor şi parcursul lor ulterior orientat spre vocaţie și, nu în ultimul rând, pentru a evita supraîncărcarea procesului educațional”, a afirmat oficialul.

Discuțiile publice privind proiectele de curricula dezvoltate la disciplinele școlare din învățământul gimnazial și liceal se vor desfășura zonal și vor cuprinde mai multe ateliere de lucru, în cadrul cărora vor fi dezbătute mai multe tematici, precum: reconceptualizarea/dezvoltarea curricula la disciplinele școlare; axe valorice ale reformei curriculumului pentru învățământul general etc.

Proiectele documentelor curriculare pentru disciplinele școlare din învățământul gimnazial și liceal pot fi consultate pe site-ul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, la rubrica Transparență decizională. După încheierea dezbaterilor, proiectele documentelor vor fi propuse pentru aprobare Consiliului Național pentru Curriculum.

Amintim că, pe parcursul anului 2018, au fost dezvoltate și aprobate 26 de curricula disciplinare în învățământul primar și Ghiduri de implementare a lor. Au fost reconceptualizate curriculumurile la disciplinele: Educația pentru societate, Educația tehnologică prin elaborarea a 2 module - Educație digitală și Robotică; Dezvoltarea personală. Au fost aprobate Cadrul de referință și Curriculum pentru educația timpurie. A fost diversificată oferta educațională a Planuri-cadru de învățământ pentru ciclul liceal prin implementarea a trei modele noi de planuri, la alegerea instituției, ce vin cu reducere de număr de ore, a disciplinelor, extinderea numărului de discipline la alegerea elevului și posibilitatea studierii unor discipline la nivel avansat în funcție de necesitățile elevului pentru urmarea traseului individual. Au fost elaborate și puse în aplicare Metodologiile de evaluare prin descriptori la 6 discipline școlare din cele 13 ale Planului cadru pentru clasa a V-a în vederea asigurării continuității implementării Evaluării criteriale prin descriptori.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!