Comunicat de presă al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal
13:18 | 27.05.2019 Categorie: Comunicate
Prima zi din campania ”Te informăm în orașul tău!” a avut loc la Ungheni
Chişinău, 27 mai. /MOLDPRES/. La 24 mai 2019, în orașul Ungheni, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) a lansat Campania de informare și sensibilizare a cetățenilor - "Te informăm în orașul tău!". Evenimentul a avut loc cu suportul organizatoric al Consiliului Raional Ungheni și a Direcției Educație Ungheni.
Prima activitate din cadrul campaniei a derulat la Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”, orașul Ungheni, sub platforma unui atelier de instruire pentru 45 de profesori din localitățile din raion, care predau disciplina – Dezvoltarea personală.
În cadrul discuțiilor, reprezentanții CNPDCP, au abordat subiecte tematice, precum: conceptul ”date cu caracter personal”, metodele de protecție a datelor cu caracter personal în mediul online, clasificarea datelor cu caracter personal, categoriile speciale de date cu caracter personal, realizarea drepturilor subiecților de date cu caracter personal, etc.
Suplimentar, profesorii au fost implicați în exerciții practice orientate spre identificarea soluțiilor de prevenire a expunerii datelor cu caracter personal în mediul online. La finalul discuțiilor, reprezentanții CNPDCP, au pus la dispoziția profesorilor un set de materiale educative despre protecția datelor cu caracter personal pe înțelesul copiilor, în format electronic, pentru a fi utilizate în cadrul disciplinei – Dezvoltarea personală, la modulul – Securitatea vieții.
A doua activitate din campania de informare a avut loc în scuarul Europei din centrul orașului Ungheni, în cadrul căreia, reprezentanții CNPDCP au distribuit materiale informative cu mesajul – Ai grijă de datele tale!
Campania "Te informăm în orașul tău!", are scopul de a educa, motiva și încuraja cetățenii Republicii Moldova să acorde o atenție specială protecției datelor cu caracter personal ce îi vizează.
Acțiuni similare de informare vor fi organizate și în alte localități din republică, în perioada iulie – decembrie 2019.