ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

16:54 | 27.05.2019 Categorie: Comunicate

Secretarul de stat, Andrei Chistol a participat la deschiderea seminarului privind combaterea crimelor și traficului cu bunuri culturale

Chişinău, 27 mai. /MOLDPRES/. Astăzi, 27 mai, în incinta Muzeului Național de Artă a Moldovei, a avut loc deschiderea Seminarului „Patrimoniul Cultural și Măsuri pentru Protejarea acestuia. Cooperarea Internațională și Tehnici de Investigare întru Combaterea Crimelor și Traficului cu Bunuri Culturale”. La eveniment au participat: secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Andrei Chistol; Paolo Giorgio Ferri, consilier juridic al ICCROM; Paola Traversone, directorul Oficiului de Export din Regiunea Liguria; Luisa De Marco, Consilier ICOMOS privind Patrimoniul Mondial; reprezentanți ai poliției și autorităților vamale.

Prezent la eveniment secretarul de stat Andrei Chistol a mulțumit partenerilor europeni pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în protejarea patrimoniului cultural. „Acest seminar reprezintă o oportunitate de a prelua cele mai bune practici de asistență internațională la capitolul măsuri de salvgardare a patrimoniului și mecanisme juridice de combatere a circulației ilicite a bunurilor culturale”, a menționat oficialul.

Scopul seminarului constă în sporirea semnificației și creșterea importanței patrimoniului cultural și a patrimoniului natural conform normelor și standardelor internaționale, în domeniile de competență. Astfel, o serie de experți de talie națională și internațională, vor susține prelegeri publice axate pe mai multe subiecte, precum: protejarea patrimoniului cultural, activități ilicite și crime împotriva patrimoniului cultural; actori implicați și instrumente pentru protejarea patrimoniului cultural; cadrul legislativ al Republicii Moldova privind protejarea patrimoniului cultural mobil; cooperarea Republicii Moldova cu organizațiile internaționale cu referire la combaterea traficului ilicit de bunuri culturale etc.

Evenimentul este organizat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în parteneriat cu Proiectul Twinning al UE „Suport pentru promovarea patrimoniului cultural în Republica Moldova, prin păstrarea și protecția acestuia” şi Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, și se va desfășura în perioada 27-31 mai.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!