ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai mulţi şoferi de taxi s-au ales cu amenzi în urma unei operaţiunii desfăşurate de poliţie

10:00 | 28.05.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 28 mai. /MOLDPRES/. Angajaţii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie Chişinău au verificat timp de 10 zile prestatorii de servicii de taximetrie din capitală în vederea evaluării stării tehnice a unităţilor de transport. În urma controalelor au fost întocmite 28 de procese verbale, iar şapte plăcuţe de înmatriculare au fost ridicate, comunică MOLDPRES.

Potrivit poliţiei, verificările au avut loc în cadrul operaţiunii speciale ”TAXI”. Acțiunile polițiștilor au avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere, respectarea regulilor de circulație rutieră, de exploatare a unităților de transport și legalitatea actelor pe care le dețin conducătorii auto asupra unității de transport pe care o conduc.

În acest context, pe parcursul operațiunii au fost verificați 128 de taximetriști, cărora le-au fost controlate actele obligatorii de conducere a unităţilor de transport, în special certificatele de competență profesională, starea tehnică a automobilului, precum şi prezenţa obligatorie a echipamentului necesar.

În urma verificărilor, polițiștii au depistat 34 de încălcări de exploatare a automobilelor, cum ar fi: defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare, unități de transport reutilate fără autorizaţia de rigoare, lipsa truselor medicale şi a stingătoarelor, precum şi certificate de competenţă profesională nevalabile. Astfel, au fost întocmite 28 de procese-verbale cu privire la contravenţii, ridicate şapte plăcuțe de înmatriculare, cu aplicarea amenzilor în mărime de la 450 până la 600 de lei.

Totodată, patru administratori au fost sancționați cu amendă în mărime de 3000 lei pentru admiterea la traseu a unităților de transport ce nu corespund normelor de exploatare.

img19004053

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!