ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

17:34 | 28.05.2019 Categorie: Comunicate

Șefii Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, au fost convocați într-o ședință de lucru privind organizarea sesiunii de examene 2019

Chişinău, 28 mai. /MOLDPRES/. Astăzi, 28 mai, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc a participat la ședința de lucru cu șefii Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ), privind organizarea sesiunii de examene 2019.

În debutul întrunirii, ministrul Monica Babuc a subliniat necesitatea creării unui climat favorabil pentru candidați astfel încât, aceștia să beneficieze de confortul emoțional și psihologic necesar susținerii cu succes a examenului. În context, a reiterat responsabilitatea pe care o poartă atât Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare dar și managerii OLSDÎ deopotrivă, în vederea organizării sesiunii de Bacalaureat 2019, în strictă corespundere cu normele aflate în vigoare.

Principalele subiecte abordate în cadrul ședinței de lucru, au fost: repartizarea testelor în centrele de susținere a examenelor; transportarea testelor în Centrele Republicane de Evaluare; monitorizarea centrelor de susținere a examenelor; instruirea calitativă și eficientă a asistenților; delegarea membrilor comisiilor republicane de evaluare, constituirea și monitorizarea activității comisiilor raionale de verificare a testelor de la examenul de absolvire a gimnaziului; transportarea candidaților în centrele de bacalaureat; organizarea zilei ușilor deschise la Centrele de Bacalaureat și repartizarea pliantelor informative pentru candidații la bacalaureat în raioane/municipii, acțiuni destinate pentru buna organizare și desfășurare a examenelor naționale de absolvire.

Menționăm că, sesiunea de bacalaureat 2019 se va desfășura în perioada 4-21 iunie. La sesiune s-au înscris 17754 de candidați, dintre care 2478 de candidați sunt restanțieri din sesiunile anterioare.

Candidații vor susține probele de examen în 92 de centre de bacalaureat, dintre care 30 de centre sunt instituite în municipiul Chișinău, iar 62 de centre în alte localități ale țării.

Verificarea lucrărilor de examen va fi efectuată în perioada 4-24 iunie. Rezultatele vor fi afişate în centrele de bacalaureat la data de 26 iunie 2019.

Regulamentul cu privire la examenul național de bacalaureat, precum și orarul probelor pot fi accesate pe pagina Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare: www.aee.edu.md

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!