Coridorul ce leagă centrul şi nordul ţării va fi renovat
13:07 | 29.05.2019 Categorie: Regiuni
Chişinău, 29 mai. /MOLDPRES/. Drumul de acces spre satul Micleşti (Criuleni) şi traseul Peresecina (Orhei)-Hârtopul Mare-Ohrincea (Criuleni) vor fi reparate, ca urmare a unui contract semnat astăzi de Administraţia de Stat a Drumurilor şi o companie de construcţii din R. Moldova, transmite MOLDPRES
Contractul este parte a unui proiect de îmbunătățire a drumurilor locale, pentru realizarea căruia Banca Mondială a acordat Guvernului de la Chişinău un suport financiar în valoare de circa o sută de milioane de lei.
Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, reparația drumurilor nominalizate, care fac parte din Coridorul 11, este de o importanță strategică pentru că asigură legătură dintre centrul și nordul țării.
„Ne-am propus să reparăm toate coridoarele de drumuri locale din țară, pentru a asigura acces cetățenilor către centrele de educație, sănătate și comerț. Cu ajutorul experților am identificat 25 de coridoare și am început îmbunătățirile de la cele mai problematice tronsoane de drum”, a menționat ministrul.
Totodată, Chiril Gaburici a încurajat antreprenorii locali să participe la licitațiile pentru construcţia drumurilor naţionale. „Companiile din Republica Moldova sunt competitive pentru a desfășura asemenea lucrări. Antreprenorii trebuie să dea dovadă de mai mult curaj și să aplice la proiectele strategice de infrastructură din țara noastră. Experiența se dobândește prin muncă”, a subliniat oficialul.
Coridorul 11 începe de la intersecția cu drumul național M2 Chișinău-Orhei-Soroca și se sfârșește la intersecția cu drumul naţional R23 (Criuleni-Brăneşti-Ivancea-M2). Acesta face legătura dintre mai multe localități, trecând prin satele Peresecina, Micleşti, Işnovăţ și Hârtopul Mare. Lungimea sectorului de drum ce urmează a fi îmbunătățit constituie 18,5 km.