Euro şi dolarul se scumpesc în următoarele zile
16:13 | 30.05.2019 Categorie: Economie
Chişinău, 30 mai. /MOLDPRES/. În următoarele zile, euro va creşte cu patru bani, iar dolarul american cu şase bani, arată datele Băncii Naționale a Moldovei (BNM), transmite MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, la finele săptămânii curente, euro va ajunge să coste 20 lei şi 25 de bani, cu patru bani mai mult decât astăzi. Şi dolarul va fi mai scump şi va atinge cotaţia de 18 lei şi 18 bani.
Cu un ban se va scumpi şi leu românesc care va costa 4 lei și 25 de bani, la fel ca şi rubla ruseasca care va ajunge la valoarea de 28 de bani. Hrivna ucraineană va costa în continuare 68 de bani.
Potrivit datelor BNM, în luna aprilie curent, oferta netă de valută de la persoanele fizice a depășit cu 24,4 la sută cererea netă de valută parvenită din partea agenților economici. Gradul de acoperire a cererii nete de valută prin oferta netă de valută a fost de 124,4%. Totodată, în luna aprilie, leul moldovenesc s-a depreciat, în valori medii, cu 2,9 la sută în raport cu dolarul.