Până la sfârșitul lunii iunie vor fi semnate toate contractele pentru realizarea Programului „Drumuri bune 2 pentru Moldova”
16:36 | 30.05.2019 Categorie: Economie
Chişinău, 30 mai. /MOLDPRES/. Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) anunță că până la sfârșitul lunii iunie vor fi semnate toate contractele pentru cele 32 de loturi din cadrul Programului „Drumuri bune 2 pentru Moldova”. Stadiul de implementare a Programului național a fost discutat astăzi într-o ședință convocată de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, informează MOLDPRES.
„Am toată încrederea că o să reușim să realizăm cu succes și acest proiect, pentru că anul 2018 a fost unul în care am acumulat experiență, am învățat mai multe lecții, iar asta ne va ajuta pe viitor să fim mai eficienți și competitivi în efectuarea lucrărilor din cadrul Programului „Drumuri Bune 2 pentru Moldova”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.
Potrivit datelor Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), din cele 32 de loturi, în prezent sunt în derulare 24 de licitații, dintre care 5 sunt în adjudecare pentru a fi semnate, iar 19 sunt în relicitare. Antreprenorii au nevoie de timp pentru a învăța procedurile noi de depunere a documentelor, de asemenea există deficiențe în colectarea documentelor depuse de companii și nu în ultimul rând - lipsa concurenței, astfel a explicat motivele relicitării directorul ASD, Gheorghe Curmei.
„Începând cu 7 iunie încep a fi relicitate cele 19 loturi, iar ultimele urmează să fie derulate la data de 22-23 iunie. Până la sfârșitul lunii iunie ne-am propus să semnăm contractele pentru toate cele 32 de loturi în cadrul Programului „Drumuri bune 2 pentru Moldova”, a spus directorul Administrației de Stat a Drumurilor.
Săptămâna viitoare vor demara lucrările de reparație în raioanele în care au fost finalizate procedurile de semnare a contractelor - Ungheni, Leova, Hâncești, Cantemir și Călărași.
Pe de altă parte, Gheorghe Curmei a anunțat că se atestă întârzieri în completarea documentației din partea unor autorități publice locale, iar UTA Găgăuzia și municipiul Bălți, până în prezent nu au identificat sectoarele de drum care urmează a fi reparate în cadrul Programului.
În acest an, vor fi construiți circa 2600 kilometri de drum, cu 1000 kilometri mai mult decât anul trecut, în acest scop, fiind prevăzut un buget peste 2,7 miliarde de lei.