ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Grădinițele nu vor mai avea vacanțe de 42 de zile pe parcursul verii

09:22 | 01.06.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 1 iun. /MOLDPRES/. Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării vine cu precizări asupra regimului de funcționare a grădinițelor de stat în perioada de vară. Per ansamblu, acestea indică că instituţiile preşcolare au vacanţă, însă în anumite cazuri, de comun acord cu autoritatea publică locală, părinţii şi managerii grădiniţelor, instituţionalizarea copiilor nu este întreruptă pe parcursul verii, transmite MOLDPRES.

În conformitate cu prevederile unui regulament al ministerului de resort, din martie 2016, "instituțiile de educație timpurie funcționează continuu, pe durata întregului an, cu o vacanță pentru realizarea lucrărilor de igienizare, dezinsecție, reparațiilor curente și/sau capitale, acordarea concediilor personalului instituției, conform Codului Muncii”.

Totodată, conform prevederilor unui ordin din iulie 2017, perioada vacanței se stabilește de către "autoritatea publică locală, cu consultarea prealabilă a administrației instituției, părinților/reprezentanților legali ai copiilor sau a comitetului de părinți, după caz, până la 1 decembrie a anului în curs și se aduce la cunoștință tuturor părinților cu afișare la loc vizibil, cu cel puțin 30 de zile înainte de data începerii acesteia”.

De asemenea, "în perioada vacanței, autoritatea publică locală și conducerea instituției, la necesitate, întreprind acțiuni de instituționalizare a copiilor prin contractarea instituțiilor apropiate, în raza unității administrativ-teritoriale, care funcționează în perioada respectivă și au posibilitatea de a prelua copii sau oferă părinților alternative (de exemplu: centre comunitare, tabere cu sejur de zi, grupe  de serviciu etc.)”.

Ministerul Educaţiei subliniază că, potrivit aceluiași ordin, prevederea care stipula vacanța de 42 de zile calendaristice în perioada de vară a fost eliminată.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării atenționează administrațiile publice locale și managerii grădiniţelor despre obligativitatea asigurării unui management calitativ al instituțiilor de educație timpurie și despre necesitatea unei comunicări eficiente cu părinții, în special cu cei angajați. De asemenea, ministerul recomandă autorităților publice locale să identifice soluții optime în vederea menținerii unui regim de funcționare continuă, de păstrare a unui orar flexibil sau de sistare consecutivă a activităților grădinițelor în perioada estivală.

img19004194

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!