Peste 180 de infracţiuni au fost înregistrate în ultima săptămână în stânga Nistrului
11:36 | 03.06.2019 Categorie: Regiuni
Chişinău, 3 iun. /MOLDPRES/. Peste 180 de infracţiuni au fost înregistrate în ultima săptămână în stânga Nistrului, în 147 de cazuri suspecţii fiind identificaţi, anunţă aşa-numitul minister de interne de la Tiraspol. Numărul infracţiunilor a scăzut cu 20 la sută faţă de săptămâna precedentă, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, în perioada 24 - 30 mai au fost înregistrate 36 de furturi, patru cazuri de trafic de droguri, un furt de autoturism şi trei infracţiuni de ordin economic. De asemenea, au fost reţinute 11 persoane anunţate în căutare.
În cursul săptămânii trecute, pe traseele din stânga Nistrului au avut loc 60 de accidente rutiere, soldate cu cinci persoane traumatizate. De asemenea, agenţii de patrulare au întocmit 1145 de procese verbale, dintre care 28 pentru condus în stare de ebrietate.
În aceeaşi perioadă, pompierii au înregistrat şase incendii, dintre care trei la Dubăsari.