ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 170 mii de locuitori din raioanele Strășeni și Călărași vor avea acces la apă potabilă

11:35 | 05.06.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 5 iun. /MOLDPRES/. Peste 170 mii de locuitori din raioanele Strășeni și Călărași vor avea acces la apă potabilă de calitate, urmare a construcției apeductului Chișinău-Strășeni-Călărași, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a executivului.

Pentru realizarea acestui proiect, Guvernul Germaniei a alocat 15 milioane de euro - finanțare nerambursabilă. Pentru demararea lucrărilor de construcție a apeductului, la guvern, a fost semnat astăzi Acordul de cooperare între Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Agenția Apele Moldovei, Consiliile Raionale Străşeni și Călărași, primăriile oraşelor Străşeni și Călăraşi, Agenţia de Dezvoltare Regională Centru și S.A. Apă Canal Chişinău.

Proiectul prevede construcția a 53 km de apeduct, care, în prima etapă, va asigura cu apă potabilă de calitate 30 mii de locuitori ai orașelor Strășeni și Călărași. În etapa a doua, vor fi conectate și alte localități din cele două raioane, astfel încât toți cei 170 mii de locuitori din raioanele Strășeni și Călărași vor avea acces la apă potabilă. „Nu există țară în lume care s-a dezvoltat şi trăiește bine, neavând dezvoltată infrastructura. Și aici vorbesc despre accesul la apă, la rețelele de canalizare, drumuri și iluminat stradal”, a spus prim-ministrul Pavel Filip.

Premierul a mulțumit partenerilor germani pentru suportul acordat și a menționat că infrastructura și sistemele de aprovizionare cu apă reprezintă o prioritate pentru guvern. În ultimii 3 ani, 240 mii de oameni au fost conectați la apă potabilă. Totodată, accesul la apă și servicii de sanitație sunt fixate și în Strategia Moldova 2030, prin care executivul s-a angajat ca până în 2030, 99% din populație să aibă acces la apă de calitate, iar 90% – la rețele de canalizare.

„Am avut o ambiție personală de a avea un master-plan la nivel de țară, inclusiv pe aprovizionarea cu apă potabilă. În curând, documentul va fi finalizat, fapt ce ne va asigura investiții mai eficiente în acest domeniu important. Atunci când noi vom ști foarte clar ce vrem şi vom avea elaborate aceste business-planuri, atunci finanțarea nu va fi o problemă”, a subliniat Pavel Filip.

Lucrările de construcție a apeductului Chișinău-Strășeni-Călărași urmează să înceapă la finele anului 2020.

img19004300

img19004300

img19004300

img19004300

img19004300

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!