ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Zinaida Grecianîi a fost aleasă în funcţia de speaker într-o şedinţă la care au participat doar deputaţii PSRM şi ACUM

15:49 | 08.06.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 8 iun. /MOLDPRES/. Zinaida Grecianîi a fost aleasă în după-amiaza zilei de sâmbătă, 8 iunie, în funcţia de speaker deşi Curtea Constituţională a decis că orice acțiune sau act legislativ, care are drept scop desfăşurarea activității Parlamentului după apariția circumstanțelor de dizolvare obligatorie, constituie o încălcare gravă a prevederilor constituționale și sunt nule, comunică MOLDPRES.

Candidatura liderului PSRM a fost unica examinată şi a fost susţinută de 56 de deputaţi.  Legislatorii blocului ACUM Iurie Reniţă şi Octavian Tîcu au anunţat că nu au votat candidatura Zinaidei Grecianîi.

Liderul PSRM votat în funcţia de speaker, a fost felicitat de şeful statului.

Deputaţii blocului ACUM şi socialişti s-au întrunit la amiaza zilei de sâmbătă, 8 iunie, în şedinţă plenară chiar dacă Curtea Constituţională a decis că termenul legal pentru formarea unui guvern a expirat la data de 7 iunie iar parlamentul urmează a fi dizolvat. Curtea a statuat că în cazul apariției circumstanțelor de dizolvare obligatorie a Parlamentului ca urmare a blocajului legislativ și/sau a imposibilităţii de formare a Guvernului timp de 3 luni (90 de zile), Parlamentul nu este în drept să desfăşoare activitate legislativă și să-și îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 66 din Constituție, precum şi să constituie organe de conducere ale Parlamentului.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!