Bogdan Zumbreanu a fost revocat din funcția de director al CNA
20:15 | 08.06.2019 Categorie: Politică
Chişinău, 8 iun. /MOLDPRES/. Bogdan Zumbreanu a fost revocat sâmbătă, 8 iunie, din funcția de director al Centrului Național Anticorupție cu votul a 61 de deputați socialiști și ai blocului ACUM, comunică MOLDPRES.
Potrivit deciziei legislativului, candidatura lui Bogdan Zumbreanu nu corespunde cu cerințe legale de numire în funcție.
Tot sâmbătă, deputații ACUM și PSRM au adoptat o declarație privind condamnarea tentativei de uzurpare a puterii în stat în favoarea Partidului Democrat din Moldova de către Curtea Constituțională.
Curtea Constituțională a Republicii Moldova a examinat astăzi sesizarea depusă de PDM privind controlul constituționalității actelor legislative adoptate de deputaţii Parlamentului de legislatura a X-a, la 8 iunie 2019 şi a declarat neconstituţională alegerea Zinaidei Greceanîi în funcţia de Preşedinte al Parlamentului. Tot astăzi înaltul for a hotărât că vor fi declarate neconstituţionale, ab initio, toate actele legislative (legile, hotărârile) adoptate de deputaţii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a la data de 8 iunie 2019 şi ulterior.