ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

12:11 | 11.06.2019 Categorie: Comunicate

14 recipiente cu motoriră aruncate dintr-un tren marfar în zona de frontieră

Chişinău, 11 iun. /MOLDPRES/. La nivelul Sectorul Poliției de Frontieră Brînza a parvenit o informație potrivit căreia două persoane necunoscute săvârșeau acțiuni ilegale în zona de frontieră. Acestea au fost surprinse în flagrant în apropierea căii ferate, unde din locomotiva unui tren marfar au fost aruncate 14 butelii pline cu motorină.

Incidentul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute la ora trei dimineața, în timp ce patrula mobilă a Direcției regională Sud a acționat conform informației operative. Angajații PF au monitorizat un mijloc de transport ce se deplasa spre râul Prut, care ulterior a staționat în apropierea căii ferate de lângă satul Slobozia Mare.

La scurt timp, un tren marfar a încetinit în preajma celor două persoane, iar din locomotiva acestuia un alt individ a aruncat 14 recipiente din plastic a câte 25 litri fiecare, pline cu combustibil. Polițiștii de frontieră au dejucat planurile celor doi necunoscuți în timp ce aceștia le încărcau în mijlocul de transport.

Din cercetările preliminare s-a constatat că bărbatul în vârstă de 51 de ani și femeia de 46 de ani erau soț și soție cu domiciliul în satul Giurgiulești, raionul Cahul, iar el este și angajat al Î.S. Calea Ferată din Moldova.

Pentru aflarea în zona de frontieră fără informarea prealabilă, persoanele s-au ales cu o amendă contravențională conform legislației în vigoare, iar pentru fapta ilegală ei riscă și o amendă penală în mărime de la 650 la 1350 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani, conform art. 186 al. (2) lit. b CP al RM.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!