Centrul de Sănătate din Şoldăneşti a fost eficientizat energetic
12:18 | 17.06.2019 Categorie: Regiuni
Chişinău, 17 iun. /MOLDPRES/. Lucrările de eficientizare energetică a clădirii Centrului de Sănătate din Şoldăneşti au fost finalizate. O comisie de recepţie a evaluat recent realizarea proiectului şi a apreciat că acesta a fost îndeplinit conform normelor şi în timp util, transmite MOLDPRES.
Obiectivele principale ale acestui proiect de dezvoltare regională au constat în reabilitarea și extinderea surselor de energie utilizate, reducerea consumului la energia termică. Pentru aceasta au fost schimbate ferestrele, uşile şi au fost termoficaţi pereții.
Astfel, după finalizarea lucrărilor prevăzute în proiect, au fost termoizolați pereții exteriori, cu o suprafață de 2430 metri pătraţi, și au fost instalate geamuri și uși, care cuprind 705 metri pătraţi. Calculele arată că după aceste investiții se vor face economii substanțiale la achitarea plăţilor pentru energia termică, ceea ce ar însemna un volum aproximativ de 476.160 kWh pe an.
„Prin realizarea proiectelor investiționale de sporire a eficienței energetice în clădirile publice se mizează pe îmbunătăţirea atât a serviciilor și utilităților publice de calitate pentru oameni, cât și a condițiilor de muncă pentru angajați. În cazul Centrului de Sănătate Șoldănești acest obiectiv a fost atins”, au estimat surse de la Agenţia de Dezvoltare Regională Centru.
Valoarea lucrărilor recepționate este de aproape patru milioane de lei, bani oferiți din sursele Fondului Național de Dezvoltare Regională. Circa două sute de mii de lei constituie contribuția Consiliului raional Șoldănești.