ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

15:35 | 18.06.2019 Categorie: Comunicate

Devino polițist de frontieră

Chişinău, 18 iun. /MOLDPRES/. Concursul de admitere în cadrul Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei este în plină desfășurare. Înscrierea candidaților se realizează de luni până vineri în baza actelor necesare până pe 31 iulie a.c. Sunt așteptați toți abiturienții care doresc o carieră de succes privind implementarea politicii statului în domeniul managementului integrat al frontierei de stat, prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere.

În cadrul instituției sunt pregătiți specialişti-inspectori pentru Poliţia de Frontieră. La concursul de admitere se înscriu cetăţenii moldoveni, care deţin diplome de bacalaureat și au atins vârsta de 17 ani și nu au depășit 23 ani, la ziua începerii examenelor de admitere. Durata studiilor este de 2 ani, instruirea se face în limba de stat. Cazarea, hrana, echipamentul şi pregătirea specialiștilor sunt gratuite, mai mult, toţi studenţii dispun de burse. La finisarea studiilor absolvenţii obţin diplomă de studii medii de specialitate, ulterior sunt asiguraţi cu loc de serviciu, salarii stabile, echipament gratuit şi asigurare medicală. Beneficiile pe care le oferă CESF sunt limitate la fel și numărul de locuri, dar foarte bine analizate și organizate în interesul și pregătirea profesionistă a studentului.

De ce Poliția de Frontieră? Pentru că angajații au un statut special în cadrul instituției de frontieră, care poartă uniformă și îndeplinesc sarcini de control al frontierei, de combatere a migrației ilegale și criminalității transfrontaliere, precum și alte atribuții stabilite în legislație. Deși meseria de polițist de frontieră implică foarte multe rigori și responsabilitate, este și profesia care îţi oferă un anumit statut social, îți dă posibilitatea să aperi norme, valori, principii și să participi la asigurarea securități frontierei de stat.

Mesajul pe care Poliția de Frontieră îl transmite celor care încă nu s-au decis asupra meseriei care să-i reprezinte și să-i motiveze zilnic de a fi cel mai bun este să nu evite această extraordinară oportunitate de a face parte dintr-o echipă tânără, curajoasă, profesionistă și dedicată unei misiuni importante în stat - securitatea frontierei, iar cel mai important este că oricând poți evolua și afirma în carieră.

Trimite un e-mail cu informații despre tine pe adresa electronică: [email protected], iar ca răspuns vei primi formularul de înregistrare. Completează-l, scanează actele necesare și trimite-le pe aceeași adresă electronică. E simplu și rapid!!!
Detalii privind #admiterea 2019: http://border.gov.md/admiterea/admiterea-CESF-2019.pdf

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!