S-au împlinit 120 de ani de la nașterea criticului şi istoricului literar George Călinescu

Chişinău, 19 iun. /MOLDPRES/. Miercuri, 19 iunie, se împlinesc 120 de ani de la nașterea criticului și istoricului literar George Călinescu, prozator, poet, dramaturg, membru titular al Academiei Române,  personalitate enciclopedică a culturii şi literaturii române, informează MOLDPRES.

Potrivit academicianului Mihai Cimpoi, George Călinescu a fost criticul total, care a publicat monografii în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon şi Grigore Alexandrescu, biografii romanţate, numeroase alte studii, eseuri, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste. ”Lucrarea sa, publicată în 1941, „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (circa 1000 de pagini in quarto), considerată monumentală, este în felul ei unică în Europa. A fost preocupat de folclorul românesc şi de poetica basmului, a publicat studii şi eseuri privind literatura universală”, a menționat academicianul Mihai Cimpoi.

George Călinescu s-a născut la 19 iunie 1899, la București. În perioada 1919-1923, și-a făcut studiile la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, fiind în același timp custode al bibliotecii facultății, apoi paleograf la Arhivele Statului. În 1923, și-a obținut licența în litere, cu teza ”Umanismul lui Carducci”, iar în 1936 – titlul științific de doctor în litere la Universitatea din Iași, cu teza ”Avatarii faraonului Tla”.

A fost numit profesor de filosofie la Liceul ”Gheorghe Șincai” din București (1923). Pleacă la Roma, unde a efectuat cercetări arhivistice cu privire la propaganda catolică din Țările Române (1924). Revenit în țară, a fost numit profesor de limba română și limba italiană la un liceu din Timișoara, profesor de limba franceză și italiană la Liceul ”Gheorghe Șincai” din București (1926-1928) și la Școala Superioară de Comerț (1930-1931).

A editat revistele ”Sinteza” și ”Capricorn” (1930). Din 1932, a început colaborarea la revista ”Viața românească”, fiind, împreună cu Mihai Ralea, redactor principal. A fost conferențiar de estetică și de critică literară la Universitatea din Iași, iar din 1942, profesor titular. Tot la Iași, a scos prima serie a săptămânalului ”Jurnal literar”, unde și-a transferat și ”Cronica mizantropului”.

În 1945, a revenit la București, în calitate de șef al Catedrei de literatură română modernă, la Facultatea de Litere și Filosofie. Din 1949, a condus Institutul de Istorie Literară și Folclor al Academiei Române, care în 1952 a scos ”Studii și cercetări de istorie literară și folclor”.

A scris monografiile ”Viața lui Mihai Eminescu” (1932), ”Opera lui Mihai Eminescu” (cinci volume, 1934-1946), ”Viața lui Ion Creangă” (1938) ș.a. În 1941 a publicat monumentala lucrare ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, urmată de ”Compendiu al istoriei literaturii” (1945), ”Impresii asupra literaturii spaniole” (1946),  ”Nicolae Filimon” (1959), ”Grigore M. Alexandrescu: Viața și opera” (1962), ”Vasile Alecsandri” (1965), ”I. Eliade Rădulescu și școala sa” (postum, 1966), ”Studii și cercetări de istorie literară” (postum, 1966), ”Studii și comunicări” (postum, 1966), ”Scriitori străini” (postum, 1967), ”Scrieri  despre artă” (două volume, 1968) etc.

George Călinescu și-a manifestat talentul și în proză, debutând cu romanul ”Cartea nunții” (1933), urmat de ”Enigma Otiliei”, ”Bietul Ioanide” (1953), ”Scrinul negru” (1960) etc. În dramaturgie, a debutat cu ”Șun sau Calea netulburată. Mit mongol”, apoi ”Teatru” (1965) etc. A publicat și volume de versuri: ”Poezii” (1937), ”Lauda lucrurilor” (1963) ș.a.

În 1946, a fost ales deputat în parlamentul României în circumscripția Botoșani, și va fi reales în toate legislaturile, până la moartea sa. În 1949, a fost ales membru titular al Academiei Române. George Călinescu s-a stins din viață la 12 martie 1965, la București.