ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un cutremur de 5,1 grade pe scara Richter s-a produs în vestul Franţei

13:45 | 21.06.2019 Categorie: Externe

Paris, 21 iun. /MOLDPRES/. Un cutremur cu magnitudinea de 5,1 grade pe scara Richter s-a produs vineri dimineaţă în vestul Franţei, fiind resimţit în oraşul Bordeaux şi în zona de nord a ţării, în regiunea Normandia, potrivit publicaţiei The Independent, preluat de Mediafax și MOLDPRES.

Serviciul naţional pentru cutremure din Franţa a anunţat că epicentrul cutremurului a fost în apropiere de oraşul Bressuire, situat între oraşele Angers şi La Rochelle din vestul ţării.

Seismul a fost resimţit în mai multe oraşe precum Le Mans, Nantes, Rennes şi Caen.

Cutremurul a produs îngrijorare în ţară, dar nu au fost raportate pagube.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!