Problemele din domeniul transporturilor au fost discutate la Ministerul Economiei
16:38 | 21.06.2019 Categorie: Economie
Chişinău, 21 iun. /MOLDPRES/. Problemele din domeniul transporturilor au fost discutate vineri, 21 iunie, la o ședință convocată de ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan. La eveniment au fost abordate subiecte despre combaterea transportului ilicit de persoane, inclusiv în regim de taxi, fiind reiterată necesitatea ca transportul să fie în primul rând legal, sigur și să existe o concurență loială între companii, transmite MOLDPRES.
„Îmi doresc ca modul de lucru să se schimbe, să fie colaborativ, nu indicativ. Sunt o mulțime de probleme în domeniul transporturilor, iar pe parcursul ultimelor două săptămâni primesc diverse solicitări, care în mare parte se referă la tarife și dificultăți întâlnite de transportatori în raport cu autoritățile. Înainte de a lua decizii, vreau să ascult toate părțile”, a declarat ministrul Vadim Brânzan.
Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, alte probleme discutate s-au referit la implicarea politicului în domeniul transporturilor, în special în procesul concesionării Întreprinderii de Stat „Gările și stațiile auto” (GSA). Totodată, a fost menționată și problema datoriilor GSA către transportatori, care pentru moment depășesc 9 mln de lei (circa 450 mii de euro).
De asemenea, la ședință au fost formulate propuneri privind modificarea Codului transporturilor rutiere, dar și modificări la legislația din domeniu.
Ministrul Vadim Brânzan a menționat că toate deciziile și politicile elaborate de Ministerul Economiei și Infrastructurii vor fi realizate într-un mod colegial, iar după identificarea tuturor problemelor – nu se va „trata” doar simptomele, dar și problema reală, de la rădăcină.
La întrevedere au participat reprezentanți ai Ministrului Economiei și Infrastructurii, Agenției Naționale Transport Auto, 10 asociații patronale din domeniul transporturilor rutiere, precum și reprezentanți ai societății civile.
Pe piața transporturilor rutiere activează în prezent aproximativ 2600 de agenți economici care prestează servicii de transport rutier de mărfuri și persoane pe direcții naționale și internaționale.