ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Euro se va scumpi cu 15 bani

16:06 | 24.06.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 24 iun. /MOLDPRES/. Moneda unică europeană se va scumpi cu 15 bani marți, 25 iunie și va avea un preț oficial de 20 de lei și 73 de bani, transmite MOLDPRES. 

Potrivit ratelor oficiale de schimb valutar afișate de Banca Națională a Moldovei (BNM), dolarul își va păstra mâine prețul de 18 lei și 20 de bani. În același timp, leul românesc se va scumpi cu patru bani, până la nivelul de 4 lei și 35 de bani. 

Valoarea hrivnei ucrainene va rămâne neschimbată și va constitui 69 de bani. Și cotația rublei rusești nu va suporta modificări. Astfel, rubla va costa în continuare 28 de bani. 

Conform datelor BNM, în luna mai 2019, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 84,6%, comparativ cu 124,4% în luna aprilie 2019. În raport cu luna precedentă, oferta netă de valută de la persoanele fizice a crescut cu 3,3 mln USD (+1,6%), iar cererea netă de valută din partea agenților economici - cu 82,9 mln USD (+49,4%). În aceste condiții, BNM a intervenit prin vânzări nete de valută în sumă de 14 mln USD.

img19004860

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!