Festivalul Internațional ”Nopțile Pianistice” revine cu al doilea concert
17:23 | 24.06.2019 Categorie: Cultură
Chişinău, 24 iun. /MOLDPRES/. Cea de-a 17-a ediție a Festivalului International "Nopțile pianistice din Moldova - Marea Neagră", care se desfășoară în țara noastră în perioada 21 iunie-6 iulie, va continua marți, 25 iunie, la ora 19.00, cu un concert de cameră, la Sala cu Orgă din Chișinău, informează MOLDPRES.
Evenimentul este organizat de Alianța Franceză din Moldova și Ambasada Franței la Chișinău. În cadrul programului de marți va răsuna muzică de Mihail Glinka (1804–1857): Marele Sextet în Mi-bemol major pentru pian și corzi, și de Felix Mendelssohn Bartholdy (1809–1847): Piano sextet. Soliști: Anush Nikogosyan, vioara I (Armenia), Lola Croitoru, vioara II (R. Moldova), Laurent Camatte, viola (Franța), Radu Croitoru, violoncel (R. Moldova), Valentin Doni, contrabas (România), Evghenii Starodubtsev, pian (Rusia) și Vladimir Andrieș, viola I (R. Moldova).
În aceeași zi, la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” își așteaptă publicul la spectacolul ”Madame Bovary” după romanul omonim de Gustave Flaubert în regia Danielei Burlaca. Spectacolul prezintă povestea tragică a Emmei Bovary, o femeie cu o căsnicie nefericită, cu un soț mediocru, cu niște amanți egoiști și prea multe iluzii romantice, căutând încontinuu iubirea zugrăvită în cărți chiar dacă trăiește lângă un bărbat anost ce nu bănuiește nimic din zbuciumul emoțional care marchează existența soției sale. Întreaga stare lăuntrică a acestui personaj controversat, ce reprezintă simbolul decăderii morale eterne, a adus pe scena Teatrului ”Geneza Art”, momente pline de dragoste, erotism, răzbunare și ură.
Costumele sunt realizate de Lilia Ixari. Expresie corporală: Irina Slobodeaniuc. În roluri: Daniela Burlaca, Viorel Cozma, Nicu Țurcanu, Cristian Perepeliuc, Mihai Bordian, Radmila Popovici, Andrei Malcoci, Adriana Bîtcă, Ana-Sia Cărăuș, Doina Țoșca.
Miercuri, 26 iunie, la Teatrul ”Geneza Art” va fi jucat spectacolul ”Labirint” în regia Danielei Burlaca. În textul de un comic tăios al dramaturgului Rajiv Joseph, unul dintre cei mai în vogă dramaturgi şi scenarişti americani, sunt aduse în lumină toate succesele şi eşecurile personajului TY, poet și profesor universitar, ce reinterpretează mitul unui Don Juan modern, fascinat de varietatea personalităților feminine. Eroul se trezește implicat în trei scenarii, ușor absurde: reușește să lase gravide trei femei: Jen – prietena sa oficială, Maureen – vecina sa și Becca – studenta sa. Pe măsură ce femeile se întâlnesc şi îşi dau seama de ceea ce s-a întâmplat, TY realizează că existenţa lui a luat-o razna şi că are doar puţin timp la dispoziţie ca să o asambleze la loc și de a-i împăca pe toţi cei afectaţi de momentul său de rătăcire.
Joi, 27 iunie, la 11.00, Teatrul Republican de Păpuși ”Licurici” readuce în scenă spectacolul ”Prințesa vrăjită” de Ladislav Dvorský. Regia şi adaptarea scenică - Dana Strungaru. Scenografia - Vladimir Cantor.
Tot joi, la 19.00, la Teatrul ”Geneza Art” va avea loc spectacolul ”TOC”. Potrivit organizatorilor, scrisă de dramaturgul, actorul și omul de televiziune francez Laurent Baffie, piesa ”TOC” spune povestea a șase pacienți cu tulburări obsesiv compulsive (TOC) care se întâlnesc în sala de așteptare a unui faimos psihoterapeut. Cum acesta întârzie, cei șase pacienți vor începe o ședință ad-hoc de terapie în grup în cursul căreia vor ajunge la cele mai trăsnite și totuși plauzibile concluzii. Comedia a ajuns un fenomen la nivel mondial, jucându-se de peste 12 ani în peste 20 de țări cu casa închisă.
De fapt, în lume, peste 100 de milioane de persoane suferă de TOC – Tulburare Obsesiv Compulsivă – o tulburare de anxietate caracterizată de gânduri intruzive care produc frică, agitație, comportamente repetitive. Această tulburare este punctul comun pe care îl au cei șase protagoniști ai acestei comedii. Pe scurt, este vorba despre un spectacol care combină psihologia cu tuse de umor acid de bună calitate.