ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul va acorda tot sprijinul familiilor care au suferit în urma prăbuşirii blocului locativ din Otaci

20:36 | 25.06.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 iun. /MOLDPRES/. Persoanele care au rămas fără locuinţe în urma prăbuşirii blocului locativ din Otaci, raionul Ocniţa, vor primi resursele financiare necesare, astfel încât să li se acopere pagubele suferite şi să aibă un loc de trai cât mai curând. Despre acest lucru au anunțat astăzi prim-ministrul Maia Sandu și ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan, care au efectuat o vizită de lucru la Otaci, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a guvernului.

Șefa executivului a subliniat că guvernul îşi propune să găsească soluţii în interesul celor 36 de familii care au rămas fără acoperiş deasupra capului, iar pagubele vor fi evaluate în scurt timp. „În 3 zile vor fi evaluate pagubele în legătură cu blocul avariat și vor fi alocate resursele financiare necesare. Cât despre blocul adiacent, trebuie mai întâi să facem expertiza clădirii”, a declarat premierul Maia Sandu.

Pentru deblocarea situaţiei, specialiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai altor subdiviziuni specializate din cadrul MAI au demarat lucrările necesare imediat după incident. Potrivit şefului IGSU, Mihail Harabagiu, clădirea este monitorizată non-stop, iar lucrările de demolare a blocului vor începe de mâine. „Vă promit că în 10 zile blocul avariat va fi demolat. Apoi vom face expertiza celui adiacent. Evaluarea se va face la fiecare familie în parte după preţul de piaţă, iar în comisia de evaluatori am propus să fie trei reprezentanţi ai locatarilor”, a conchis Mihail Harabagiu.

Prezent la faţa locului, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brânzan, a dat asigurări că va depune tot efortul pentru a ajuta familiile care au avut de suferit. „Vă asigur că Ministerul Economiei este de partea voastră și vom face tot ce ne stă în puteri pentru a vă ajuta să treceți peste acest moment”, a declarat ministrul Brânzan.

Cei aproximativ 100 de oameni care au participat la discuție şi-au exprimat recunoştinţa față de persoanele implicate în soluţionarea incidentului. Aceştia speră că în scurt timp vor avea unde trăi și își vor recupera pagubele.

În final, prim-ministrul Maia Sandu a reiterat că guvernul va acorda tot sprijinul familiilor aflate în dificultate și se vor găsi cele mai bune soluții.

În seara zilei de 19 iunie a fost avariat un bloc de locuit cu 9 etaje din oraşul Otaci, Ocniţa. Oamenii au fost evacuaţi înainte de producerea incidentului, astfel victime nu au fost înregistrate.

img19004908

img19004908

img19004908

img19004908

img19004908

img19004908

img19004908

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!