Circa 68 la sută dintre candidați au promovat sesiunea de bază a examenului de BAC
09:26 | 26.06.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 26 iun. /MOLDPRES/. Circa 68 la sută dintre candidați au promovat sesiunea de bază de Bacalaureat 2019, cu circa 5% mai mult decât anul trecut. Datele preliminare au fost făcute publice miercuri, 26 iunie de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, transmite MOLDPRES.
Astfel, în total, au promovat examenul de Bacalaureat în sesiunea de bază, până la desfășurarea contestațiilor, 11658 de candidați, ceea ce constituie 67,92% din numărul total admiși în sesiune.
Rata de promovare a absolvenților din licee este de 87,41%, cu circa 4 puncte procentuale mai mare decât anul trecut, la aceeași etapă. Totodată, aproape jumătate dintre candidații din colegii și centre de excelență au promovat examenul de Bacalaureat, rata de promovare fiind de 47,89%. Din 2467 de restanțieri din sesiunile anterioare au promovat examenul 456 de candidați, ceea ce constituie 18,48%.
Numărul candidaților cu nota medie mai mare sau egală cu 8 este de 2371, față de 1843 în 2018, iar 535 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9, în comparație cu 359 în 2018. Media 10 la examenul de bacalaureat a fost obținută, până în acest moment, de către 11 candidați.
Candidații care nu sunt de acord cu notele obținute pot depune contestații la Centrele de Bacalaureat în zilele de miercuri și joi, 26 și 27 iunie, între orele 9:00–18:00. În aceeași perioadă, fiecare candidat își va putea vedea lucrările verificate la adresa www.bac.edu.md în baza unei parole oferită de instituția de învățământ în care și-a făcut studiile. Rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate pe data de 4 iulie, după examinarea contestațiilor.
La sesiunea de Bacalaureat 2019 au fost admiși 10583 candidați din licee, 3692 candidați din colegii și centre de excelență, 193 de candidați din universități, 229 de candidați care s-au înscris în regim extern și 2467 de restanțieri din sesiunile anterioare, în total – 17164 de candidați.
În perioada 15-22 iulie 2019 va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului de Bacalaureat. Pentru participarea la sesiunea suplimentară, în zilele de 4-5 iulie, candidații vor depune o cerere în scris la Centrul de Bacalaureat în care au susținut probele în sesiunea de bază.