ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Serviciului Vamal

14:31 | 26.06.2019 Categorie: Comunicate

Vitalie Vrabie, la întrevederea cu noul Ambasador al Bulgariei: Serviciul Vamal este întotdeauna deschis dialogului cu investitorii străini

Chişinău, 26 iun. /MOLDPRES/. Cooperarea cu Bulgaria în domeniul vamal, relațiile comerciale cu această țară, precum și susținerea investitorilor străini au fost principalele subiecte de discuție de pe agenda întrevederii Directorului Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, cu noul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Bulgariei în Republica Moldova, E.S. Evgueni Stefanov Stoytchev.

Astfel, discutând despre relațiile bilaterale de cooperare pe dimensiunea vamală, părțile au convenit să examineze oportunitatea dinamizării colaborării instituite, prin organizarea unor noi serii de schimburi de experiență. La prima etapă, schimburile de experiențe și bune practici ar viza domeniile privind expertiza mărfurilor și metodele de încercări, dar și activitatea echipelor mobile.

De asemenea, s-a făcut și o evaluare a schimburilor comerciale între țara noastră și Bulgaria. Potrivit datelor deținute, în primele cinci luni ale anului curent, țara noastră a exportat în Bulgaria mărfuri în valoare de 25,6 milioane USD. În același timp, importurile din această țară s-au cifrat la 23,6 milioane USD.

Totodată, analiza efectuată pentru perioada anilor 2017-2019, arată că, la export, ponderea cea mai mare au avut-o produse precum semințe de floarea-soarelui, alcool etilic, tije de metal laminat la cald, cabluri izolate, contoare de gaz etc. Iar la import, au prevalat produsele alimentare, produsele petroliere, țigaretele și medicamentele. În listă se mai regăsesc și grupe de mărfuri precum detergenți, monofilament din plastic, dale și pavaje.

În acest context, șeful Vămii a subliniat faptul că Serviciul Vamal este preocupat în permanență de identificarea a noi posibilități de promovare a unui mediu antreprenorial competitiv în țara noastră. ”Serviciul Vamal este întotdeauna deschis dialogului cu mediul de afaceri, inclusiv cu investitorii străini, astfel încât să le facilităm activitatea și să stimulăm schimburile comerciale. În același timp, venim în sprijinul acestora prin simplificarea procedurilor vamale și dezvoltarea unor noi instrumente de facilitare a comerțului internațional.” a precizat, la acest subiect, Vitalie Vrabie.

La rândul său, Ambasadorul Bulgariei a salutat deschiderea manifestată de Serviciul Vamal și a dat asigurări că va susține toate demersurile orientate spre consolidarea cooperării vamale și dezvoltarea relațiilor comerciale între cele două state.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!