ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un pui de cocostârc căzut din cuib a fost salvat de pompieri

10:03 | 27.06.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 27 iun. /MOLDPRES/. Un pui de cocostârc, căzut din cuibul cocoţat pe un pilon de nouă metri, a fost salvat de pompieri, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la serviciul 112 a fost înregistrat miercuri, 26 iunie, la ora 20.25 minute. 

Salvatorii au fost alertaţi de localnicii din satul Bălășești al raionului Criuleni, care au găsit în iarbă un pui de cocostârc. Puiul a căzut jos din cuibul ce se afla pe un pilon electric cu o înălțime de 9 metri.

Pompierii au instalat o scară culisabilă și au ridicat puiul în cuib. Totodată, aceştia au întărit cuibul astfel ca puiul de cocostârc să nu cadă din nou.

Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2019 au fost salvate 175 de animale.

img19004949

img19004949

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!