ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Activitatea SIS va fi coordonată de către şeful statului

10:42 | 27.06.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 27 iun. /MOLDPRES/. Decretul de promulgare şi legea pentru modificarea unor acte legislative vor fi publicate în numărul de vineri, 28 iunie, a Monitorului Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Potrivit modificărilor operate în legislaţie, activitatea Serviciului de Informații și Securitate /SIS/ urmează a fi coordonată de către președintele Republicii Moldova, în limitele competenței sale și va fi supusă controlului parlamentar. Astfel, SIS va fi condus de un director, numit în funcție de parlament, la propunerea șefului statului, pe un termen de cinci ani.

De asemenea, şeful SIS va fi demis de legislativ tot la propunerea președintelui sau la solicitarea a cel puțin unei treimi din numărul deputaților aleși.

Modificările operate de deputaţi se referă și la gradele speciale supreme și gradele speciale pentru directorul SIS, care urmează a fi conferite prin decret al președintelui Republicii Moldova.

Legea intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Guvernul, în termen de şase luni de la data publicării prezentei legi, va aduce legislaţia în vigoare în concordanță cu aceasta.

img19004954

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!