ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Procuratura a anunţat că a expediat conducerii ţării un raport pe marginea investigaţiilor desfăşurate în dosarele fraudei bancare

10:20 | 02.07.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 2 iul. /MOLDPRES/. Procuratura Generală a anunţat marţi, 2 iulie, că a expediat conducerii ţării, inclusiv Preşedintelui Republicii Moldova, preşedintelui Parlamentului și prim-ministrului un raport pe marginea investigaţiilor desfăşurate în dosarele fraudei bancare, comunică MOLDPORES.

Potrivit Serviciului de presă al PG, raportul conţine informaţii despre procesul de investigare, acţiunile autorităţilor implicate în anchetă, asistența juridică internațională şi rezultatele obţinute până în prezent.

“În acest context, Procuratura asigură atât societatea, cât și autoritățile, despre faptul că urmărirea penală, care reprezintă un proces de colectare de probe, este avansată și va fi depusă toată diligenţa şi expertiza organelor de drept pentru finalizarea ei”, se arată în comunicatul emis de PG.

Potrivit legislației Republicii  Moldova, în procesul de investigare a fraudei bancare sunt implicate mai multe autorităţi ale statului, inclusiv Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI) şi Serviciul prevenirea şi combaterea spălării banilor (SPCSB).

img19005097

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!