Parlamentul a aprobat demisia a trei membri ai CEC
12:10 | 05.07.2019 Categorie: Politică
Chişinău, 5 iul. /MOLDPRES/. Parlamentul a aprobat în ședința de vineri, 5 iulie, demisia membrilor Comisiei Electorale Centrale (CEC) Alina Russu, Rodica Ciubotaru și Iurie Ciocan, transmite MOLDPRES.
Deciziile au fost aprobate cu votul majorității deputaților prezenți la ședință, în baza cererilor de demisie depuse de cei trei membri.
Iurie Ciocan și-a depus demisia din funcția de membru al CEC la sfârșitul lunii iunie, invocând drept motiv „dezacordul cu modificările recente la legislația electorală”. Ulterior, pe parcursul acestei săptămâni, și-au prezentat demisia președintele CEC, Alina Russu, și vicepreședintele instituției, Rodica Ciubotaru.
CEC este constituită din nouă membri. Un membru este desemnat de către președintele Republicii Moldova, iar ceilalți opt membri sunt desemnați de către parlament, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și a opoziției.