ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Maia Sandu și cabinetul de miniștri au participat la comemorarea victimelor deportărilor staliniste

11:45 | 06.07.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 6 iul. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Maia Sandu și cabinetul de miniștri au participat sâmbătă, 6 iulie la evenimentul de comemorare a victimelor deportărilor staliniste, astăzi împlinindu-se 70 de ani de la cel mai mare val al deportărilor. În prezența oficialilor, drapelul de stat din faţa Guvernului a fost coborât în bernă. Ulterior, echipa guvernamentală a depus flori la monumentul „Trenul Durerii” din scuarul Gării Feroviare, edificat în memoria victimelor deportărilor regimului comunist, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a executivului.

În cadrul evenimentului prim-ministrul a precizat că trauma familiilor deportate este trauma întregului nostru popor și este important ca acești oameni să nu fie uitați. ,,Ținându-i minte le păstrăm vii numele, le însușim valorile și aceste valori ne impun să acționăm cu demnitate și dragoste față de oameni. Anume aceste valori ar trebui să ghideze liderii politici și oamenii de stat în activitatea lor. Dumneavoastră, cei care ați stat drepți, cu demnitate, în fața nedreptăților, sunteți un model pentru noi – de rezistență și curaj și, mai ales, de omenie.”

Totodată, premierul Maia Sandu a menționat că oamenii deportați reprezentau elita poporului nostru și, în ciuda circumstanțelor tragice, aceștia și-au păstrat demnitatea și valorile morale, care au fost transmise mai departe copiilor. ,,Trebuie să fim mândri de puterea părinților și bunicilor noștri care au rămas piloni ai omeniei, corectitudinii, cumsecădeniei și au reușit, chiar dacă au trăit în condiții inumane, să transmită aceste convingeri și comportamente urmașilor lor.  Nu există familie în țara noastră care nu a fost atinsă de această dramă.”, a declarat Maia Sandu.

De asemenea, Maia Sandu a menționat că actuala guvernare va iniția procedurile de modificare a legii prin care să se ofere certificate de reabilitare pentru deportați, inclusiv copiilor născuți acolo.

La evenimentul de comemorare a victimelor deportărilor staliniste au participat ministrul Afacerilor Interne - Andrei Năstase, ministrul Educației, Culturii și Cercetării - Liliana Nicolaescu-Onofrei și ministrul Finanțelor - Natalia Gavrilița.

Victimele deportărilor staliniste sunt comemorate în fiecare an, la data de 6 iulie, aceasta fiind declarată zi de doliu național. Cunoscute sub denumirea de „IUG”, deportările din 5-6 iulie 1949 reprezintă cel de-al doilea și cel mai mare val de deportări.

img19005241

img19005241

img19005241

img19005241

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!