Agenda zilei de luni, 8 iulie 2019
07:53 | 08.07.2019 Categorie:
EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Prim-ministrul Maia Sandu, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în R. Moldova, Derek J. Hogan și adjunctul Administratorului Biroului USAID pentru Europa şi Eurasia, Brock Bierman vor susţine o conferinţă de presă.
Ora 11.00, Casa Guvernului, intrarea din str. A. Puşkin.
***
Vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari va susține un briefing de presă.
Ora 10.00, sala de conferințe de presă, Parlamentul Republicii Moldova.
***
Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media va organiza o platformă de discuții cu privire la situația curentă în domeniul tineretului și sistemului instituţional, precum și la condiţiile de participare şi dezvoltare a tinerilor.
Ora 14.00, biroul 915, Parlamentul Republicii Moldova.
***
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Ocupare a Forței de Muncă, cu asistența Organizației Internaționale a Muncii, organizează conferința de lansare a două programe de facilitare a ocupării șomerilor care necesită suport suplimentar pentru integrarea în câmpul muncii.
Ora 11.00, ANOFM, sala de conferințe, str. Vasile Alecsandri 1, et. 6.
***
Gheorghe Ciobanu, procuror în Procuratura Anticorupție, invită reprezentanții mass-media la conferința de presă cu tema: „Procurorul General, ajuns în pragul disperării (înregistrări audio). Cum legea devine nulă când Eduard Harunjen își simte funcția în pericol”.
Ora 11.00, Agenția de presă IPN.
***
Ion Dron, președintele AO ”Centrul de Inițiative și Monitorizare Autorități Publice” (CIMAP) invită reprezentanții mass-media la conferința de presă cu tema: „Modificările propuse la Legea procuraturii par să fie o diversiune”.
Ora 10.00, Agenția de presă IPN.
***
Conducerea Partidului Liberal va susține o conferință de presă cu tema: ”Primăria Chișinău: falsificarea documentației pentru licitația din 9 iulie 2019”.
Ora 8:30, sediul PL, str. N. Iorga, 15.
***
Fiodor Ghelici, președintele Asociației obștești „Moldova mea”, invită reprezentanții mass-media la conferința de presă cu tema: „Jos mâinile de pe procuror! Dodon vrea să ascundă implicarea sa și a celor din cercul său în coparticiparea la furtul din Banca de Economii, de aceea vrea să instaleze un procuror al său!”.
Ora 12.00, Agenția de presă IPN.