ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Relansarea asistenţei oferite de către USAID Republicii Moldova a fost discutată la MAEIE

11:50 | 09.07.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 9 iul. /MOLDPRES/. Relansarea asistenţei ample oferite de către USAID Republicii Moldova, în domenii cheie de cooperare, precum şi identificarea noilor sfere de interes comun au fost discutate de ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicu Popescu, cu administratorul adjunct pentru Europa şi Eurasia în cadrul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Brock Bierman, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al MAEIE.

În cadrul discuţiilor, cei doi oficiali au făcut o evaluare a domeniilor prioritare vizate de sprijinul oferit de către USAID, constatând efectele benefice ale asistenţei Agenţiei, printre care şi fortificarea mediului de afaceri din Republica Moldova.

Ministrul Nicu Popescu a reliefat importanţa susţinerii oferite de USAID Republicii Moldova, în special pentru atragerea investitorilor străini în ţara noastră, dar şi pentru derularea altor proiecte importante din diverse domenii în dezvoltare. „Apreciem deschiderea USAID de a extinde sprijinul oferit ţării noastre, cu siguranţă acesta va contribui la dezvoltarea democratică a Republicii Moldova”, a declarat oficialul moldovean.

La rândul său, Brock Bierman a punctat dezideratul comun pentru consolidarea dezvoltării prospere a Republicii Moldova, apreciind angajamentul guvernului de la Chişinău de a consolida parteneriatul cu Statele Unite ale Americii, în domenii cheie precum: diversificarea energetică, dezvoltarea economică şi financiară etc.

La 8 iulie 2019, prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, și Brock Bierman, adjunctul administratorului Biroului USAID pentru Europa şi Eurasia, au semnat două scrisori de confirmare a intenţiei de a mări finanțarea pentru guvernare democratică şi creştere economică în Republica Moldova cu 29 milioane de dolari. Contribuţia este menită să faciliteze creșterea economică şi va promova economia orientată spre export, sporirea competitivităţii, crearea locurilor de muncă și diversificarea surselor de energie. 

Din 1992, Statele Unite au oferit peste 1,4 miliarde de dolari asistență Republicii Moldova.

img19005294

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!