ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul a votat pentru demiterea Procurorului General

16:05 | 09.07.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 9 iul. /MOLDPRES/. Parlamentul a adoptat marţi, 9 iulie, cu votul a 56 de deputaţi, o hotărâre prin care constată că Eduard Harunjen nu a întrunit condițiile de numire în funcția de Procuror General. Ulterior, proiectul va ajunge la şeful statului, care a anunţat că va emite un decret de demitere a lui Harunjen, comunică MOLDPRES.

Hotărârea a fost adoptată după mai bine de două ore de dezbateri şi luări de cuvânt. Democraţii au părăsit sala de şedinţe înainte de punerea la vot a deciziei pe motiv că prin acest proiect „s-ar demola instituția procuraturii și independența ei”. Deputatul democrat Sergiu Sârbu a reiterat de la tribună că decretul de numire a lui Eduard Harunjen a fost declarat conform legii de către Curtea Constituțională.

Proiectul de hotărâre cu privire la constatarea neîntrunirii condițiilor de numire în funcția de Procuror General a lui Eduard Harunjen a fost înaintat de majoritatea parlamentară, care susţine că actualul procuror nu ar fi avut dreptul să ocupe acest post pe motiv că era membru al Consiliului Superior al Procurorilor. „Eduard Harunjen a fost de drept din februarie 2016, de la începerea exercitării interimatului și până la numirea sa în funcție, membru al CSP. Neparticiparea formală a lui la ședințele CSP nu anulează calitatea sa de membru al Consiliului. La numirea lui a fost nesocotită condiția de eligibilitate, el nu putea fi admis la concursul pentru funcția de procuror general și nu putea fi numit procuror general”, a menţionat deputatul blocului ACUM, Sergiu Litvinenco. 

Luni, 8 iulie, şeful statului Igor Dodon a anunţat că imediat după efectuarea procedurilor pe dimensiunea legislativă, el va semna decretul de demisie a Procurorului General.

Eduard Harunjen a fost numit în funcţia de Procuror General în decembrie 2016. Acesta are 47 de ani şi din 1994 a activat în Procuratura municipiului Chişinău. Din 1996 şi până în anul 2005 a ocupat funcţia de şef-adjunct al mai multor secţii din Ministerul Afacerilor Interne. În perioada 2011-2013 a fost procuror pentru misiuni speciale în Procuratura Generală, ulterior a deținut funcţia de procuror anticorupţie şi prim-adjunct al Procurorului General.

img19005314

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!