Şeful statului a anunţat priorităţile pentru reglementarea diferendului transnistrean
11:08 | 12.07.2019 Categorie: Politică
Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Reluarea negocierilor şi întrevederilor în formatul „5+2” face parte din priorităţile enunţate de şeful statului în cursul unei întrevederi avute vineri, 12 iulie, cu reprezentanții mediatorilor și observatorilor din cadrul formatului „5+2”: Federației Ruse, Ucrainei, OSCE, SUA și UE, comunică MOLDPRES.
Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii a fost pusă în discuţie situația actuală privind reglementarea transnistreană, măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului și premisele unei eventuale reluări, în anul 2020, a negocierilor politice privind reglementarea problemei transnistrene.
Înalții oficiali, reprezentanți ai mediatorilor și observatorilor ai formatului „5+2”, au susținut eforturile comune ale conducerii Republicii Moldova orientate spre promovarea procesului de reglementare, inclusiv prin implementarea, pe mai departe, a măsurilor de consolidare a încrederii, expuse în Protocolul de la Berlin, din 2016.
Şeful statului a comunicat că a prezentat mediatorilor trei priorități în problema reglementării transnistrene pentru următoarea perioadă: drepturile omului și democratizarea regiunii transnistrene, asigurarea liberei circulații a oamenilor, mărfurilor și serviciilor pe întreg teritoriul Republicii Moldova; restabilirea unui spațiu comercial-economic unic şi crearea premiselor pentru reluarea negocierilor, în anul 2020.
Ultima ședință a formatului 5+2 a avut loc la Roma în luna mai a anului trecut.