Clădirea unui liceu din oraşul Leova va fi eficientizată energetic cu susţinerea UE
11:21 | 18.07.2019 Categorie: Regiuni
Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. Clădirea Liceului Teoretic "Constantin Spătaru" din orașul Leova va fi eficientizată energetic în cadrul unui proiect investițional, în valoare de peste 2,6 milioane de euro, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), cu suportul Uniunii Europene, transmite MOLDPRES.
Conform proiectului, la instituţia de învăţământ din Leova vor fi efectuate lucrări de termoizolare a pereților exteriori ai clădirii, construcția fațadei, vor fi înlocuite în totalitate geamurile și ușile, urmând să fie reparat capital acoperișul, sistemul de ventilare, cu alte intervenții de sporire a eficienței energetice a blocului. De asemenea, va fi instalat un sistem de panouri fotovoltaice cu montare pe acoperiș, care va produce energie electrică pentru uzul intern al instituției, vor fi procurate și montate ascensoare pentru persoanele cu dizabilități, vor fi construite rampe de acces și schimbată integral arhitectura și cromatica liceului.
“Este vorba de un şir de lucrări complexe care vor fi executate în conformitate cu cele mai moderne şi performante standarde de specialitate. Astfel vor fi asigurate condiții optime și confortul necesar pentru activitatea profesională a personalului și studiile de calitate a circa 650 de elevi din mai multe localități ale raionului care învață aici”, au precizat pentru MOLDPRES surse de la ADR Sud.
La rândul său, Dorin Marin, directorul LT "Constantin Spătaru", a relevat că eficientizarea energetică a clădirilor publice este o mare provocare nu doar pentru raionul Leova, ci în întregime pentru Republica Moldova. Suma investițiilor necesare pentru realizarea proiectului dat este una impunătoare, depășind, conform devizelor estimative, suma asigurată de către UE. “Iată de ce, în acest caz, este necesar să se implice și administrația publică locală, cu o contribuție proprie. Eficientizarea energetică este soluția pentru viitor. Alături de alte proiecte, reabilitarea și modernizarea clădirii Liceului „Constantin Spătaru" trebuie să fie un început al unei curse de lungă durată, despre care apoi să vorbească nepoții", a declarat Dorin Marin.
În etapa următoare, proiectul tehnic de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului "Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic "Constantin Spătaru" din orașul Leova" urmează a fi verificat și aprobat. După care ADR Sud va proceda la organizarea și desfășurarea achizițiilor publice pentru contractarea lucrărilor de construcție.
În cazul în care nu se vor identifica sursele financiare necesare pentru realizarea integrală a proiectului, vor fi selectate pentru implementare doar măsurile prioritare ce țin strict de eficiență energetică. Sursele financiare trebuie să fie identificate până la etapa de lansare a achiziției publice. Conform regulilor, o achiziție poate fi lansată doar dacă are acoperire financiară garantată.
Proiectul de la Leova este finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, care este implementat de GIZ în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare.