ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova va negocia extinderea unor proiecte și programe finanțate de SUA

13:47 | 18.07.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. Republica Moldova va negocia cu Statele Unite ale Americii  extinderea programului de consolidare a instituţiilor statului de drept până la 30 martie 2020. Programul urma să fie realizat până la 30 septembrie 2018. Cabinetul de miniştri a aprobat în şedinţa de joi, 18 iulie iniţierea negocierilor şi semnarea celui de-al nouălea Amendament la Acordul de asistenţă dintre guvernele R. Moldova şi SUA,  informează MOLDPRES.

Scopul extinderii termenului de realizare a Acordului este de a valorifica resursele financiare rămase ca urmare a implementării acestuia, în valoare de 121 mii de dolari SUA din circa 8,99 milioane, „care vor fi utilizate pentru evaluarea performanţei activităţilor în domeniul democraţiei şi guvernării”.

De asemenea, guvernul a decis să negocieze cu SUA extinderea până la 30 martie 2020 a proiectului de susţinere a autorităţilor publice locale în vederea valorificării  resurselor financiare în sumă de 74 mii de dolari SUA rămase din 17,245 milioane de dolari care vor fi utilizate în același scop - „evaluarea performanţei activităţilor în domeniul democraţiei şi guvernării”.

Guvernul va iniția negocierile și asupra proiectului celui de-al optulea Amendament la Acordul de asistenţă dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creştere economică. Resursele financiare rămase ca urmare a implementării acestuia, respectiv 128 mii de dolari SUA din 43,14 milioane de dolari, urmează a fi utilizate pentru evaluarea Proiectului de competitivitate. 

img19005581

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!